
Publicaţii din 2011
Cosmin Budeancă şi Florentin Olteanu (coord.), Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare şi consecinţe, Argonaut, 2011
Cartea a apărut la editura Argonaut şi îi are ca editori pe Cosmin Budeancă şi Florentin Olteanu.
După două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, deschiderea arhivelor şi libertatea de utilizare a unor surse alternative de documentare oferă specialiştilor în domeniul istoriei recente posibilitatea de a reconstitui evenimente petrecute în perioada totalitară şi de a elabora analize complexe. Cauzele, desfăşurarea şi consecinţele prăbuşirii regimurilor comuniste, atât în România cât şi în plan internaţional, sunt câteva din temele importante ale istoriei recente, destul de puţin cunoscute, şi care pot oferi chei de înţelegere a realităţilor prezente. Astfel, cele studii 27 de studii din acest volum reprezintă o contribuţie la cunoaşterea realităţilor istoriei recente din România şi din alte state care au cunoscut regimuri comuniste.
Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009.
citeşte detaliiGrigore Gafencu, Derniers Jours de L’Europe/Ultimele zile ale Europei, Curtea Veche 2011
„Grigore Gafencu, prin fineţea judecăţii sale politice, în urma experienţei ca ministru de externe, apoi reprezentant al României la Moscova într-un moment atât de dramatic, precum şi datorită talentului său de scriitor, a fost perceput în străinătate, în tot timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în cei zece ani care au urmat, ca personalitatea română cea mai strălucită şi reprezentativă.“ Neagu Djuvara
Grigore Gafencu (1892-1957) — om politic şi diplomat român, autor al lucrărilor Preliminariile războiului în Est. De la Acordul de la Moscova (23 august 1939) până la ostilităţile din Rusia (22 iunie 1941) (1944), Ultimile zile ale Europei. Un voiaj diplomatic în 1939(1946). A lăsat însemnări zilnice (jurnal) deosebit de importante pentru cunoaşterea vieţii politice româneşti şi internaţionale.
Cei interesaţi pot achiziţiona cartea de pe site-ul Editurii Curtea Veche.
Volum aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria exilului Romanesc şi a Institutului Diplomatic Român.
Angelo Mitchievici, Umbrele paradisului, Humanitas, 2011
„Fin analist al meandrelor comunismului românesc, cunoscător subtil al relaţiei dintre intelectuali şi totalitarism în veacul numit de Hannah Arendt al furtunilor ideologice, Angelo Mitchievici realizează în Umbrele paradisului un adevărat tur de forţă, o arheologie a avatarurilor fascinaţiei exercitate de U.R.S.S. asupra atâtor personalitaţi culturale şi politice din România şi Franţa. De la Romain Rolland şi Henri Barbusse la Panait Istrati, Alexandru Sahia, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu şi Tudor Arghezi, descoperim în cartea lui Angelo Mitchievici o veritabilă panorama a orbirii umane, a angajamentelor şi fervorilor puse în slujba unei iluzii. Într-adevar, nimeni nu este mai orb decât cel care refuză să vadă. Ceea ce am numit cândva frenezia supunerii este tratat aici cu minuţioasă, aş spune chirurgicală, rigoare.
Angelo Mitchievici explorează cu luminoasă putere explicativă circumstanţele în care a fost posibilă trădarea cărturarilor, care au fost acele „icoane" sovietice graţie cărora cele mai abjecte abdicări păreau drept tot atâtea triumfuri. În această carte el reuşeşte să surprindă, coerent şi persuasiv, modul în care fascinaţia exercitată de U.R.S.S. a depăşit cadrele unei intoxicări ideologice pasagere pentru a deveni matricea altor asemenea patologii ale distrugerii spiritului critic.“ (Vladimir TISMĂNEANU)
Volumul a apărut sub egida Institutului de Investigarea a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Fundaţia Konrad Adenauer
Comandă acum!
citeşte detaliiCicerone Ioniţoiu, Memorii, volumul II: Drama României văzută din exil, Polirom, 2011
Cicerone Ioniţoiu este unul dintre cei mai cunoscuti supravietuitori ai Gulagului românesc, condamnat pentru că a făcut parte din conducerea organizaţiei de tineret a P.N.Ţ. După un deceniu de luptă împotriva abuzurilor din penitenciarele şi lagărele regimului comunist, a ieşit din infern hotărât să spună adevărul despre genocidul la care a fost supus poporul român în această perioadă întunecată a istoriei sale. Nici în închisoare, nici în lumea liberă (la Paris, unde a ajuns în 1979), nu a abdicat de la crezul său, acela de a-şi ajuta tovarăşii de suferinţă şi de „a căuta în permanenţă în cutele cele mai ascunse ale memoriei pentru a aduce la suprafaţă fapte şi oameni” care au făcut cinste unei generaţii lovite de istorie.
Cei interesaţi pot achiziţiona cartea de pe site-ul Editurii Polirom.
Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Polirom, 2011, prefaţă Dennis Deletant

Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale a Penitenciarelor repre-zinta un instrument de lucru util pentru reconstituirea multiplelor aspecte ale sistemului concentrationar din perioada comunista. Expunerea concisa, informatia inedita si exhaustivitatea confera lucrarii o valoare de document: profilurile profesionale si morale ale celor care au servit aceasta institutie represiva ii contureaza istoria, evidentiindu-i mecanismele de functionare si modul de organizare. Al doilea volum continua prezentarea persoanelor care au administrat aparatul central al sistemului carceral comunist, folosind informatii extrase din dosarele profesionale: numele, locul si data nasterii, parcursul profesional etc. Sint de asemenea expuse istoricul procesului de verificare a membrilor de partid, statutul angajatilor civili din Ministerul Afacerilor Interne si raporturile de munca ale acestora cu cadrele militare, precum si principalele organizatii de masa si obstesti din care militarii si angajatii civili ai DGP au facut parte. Structura din teritoriu (penitenciare, colonii si unitati de munca), o analiza a sistemului militar de pensii si a celui de salarizare a personalului militarizat din MAI, precum si statistici referitoare la numarul de detinuti din perioada 1948-1989 vor face obiectul volumelor al III-lea si al IV-lea ale Dictionarului.
Volum aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria exilului Romanesc
Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii, Curtea Veche, 2011

Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu in arhivele Securității are în centru un scriitor care încearcă să supraviețuiască, liber și curat, făcându-și un crez din cuvintele „nu mă judecați după cele făcute, ci după cele ce le-am refuzat a le face”.
citeşte detaliiRobert C. Tucker, Filosofie şi mit la Karl Marx, Curtea Veche, 2011

Şcoala sovietologică de la Princeton, de la Stephen Cohen (azi profesor la NYU) la Stephen Kotkin, se revendica din moştenirea politologică şi istoriografică a lui Robert C. Tucker. Opera lui Tucker a readus în centrul analizei politologice conceptul de cultura politică şi a luminat rolul personalităţii în dinamica acţiunii politice. Cărţile sale despre Stalin şi stalinism au ca pandant în studiile despre Hitler şi nazism lucrările monumentale ale lui Ian Kershaw. Vladimir TISMĂNEANU
Volumul a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
citeşte detaliiSesiunea ASEEES Convention - In Memoriam Robert C. Tucker
descarcă document (PDF)Luciana M. Jinga şi Florin S. Soare (coord.), Politica pronatalista a regimului Ceauşescu. Instituţii şi practici, Polirom, 2011
În cadrul blocului comunist, România nu a fost singurul stat în care întreruperea sarcinii era interzisă prin lege. Modul în care regimul comunist din România ş-a conceput politica demografică şi efectele acesteia asupra populaţiei au făcut însă ca în scurt timp cazul românesc să devină unul excepţional. Comparativ cu celelalte ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, România a formulat şi aplicat cea mai restrictivă legislaţie privind accesul la întreruperea voluntară a sarcinii, însoţită de lipsa promovării măsurilor contraceptive moderne şi de o politică socio-economică dictată de interesele statului comunist, şi nu de nevoile concrete ale familiilor cu mai mulţi copii.
citeşte detaliiGrigore Gafencu, Préliminaires de la guerre à l’est /Preliminariile războiului din răsărit, Curtea Veche, 2011
In tipologia actuala a cărţilor, volumul lui Grigore Gafencu, Préliminaires de la guerre à l’est, aparţine categoriei aşa numitelor instant-books, lucrări scrise îndată după încheierea unui eveniment important, de mare interes pentru opinia publică, nerăbdătoare să cunoască împrejurările prin care a trecut sau le-a urmărit. Astăzi, instant-books sunt manifestările cele mai grăitoare ale istoriei imediate, o istorie aflată în imposibilitatea de a se sprijini pe cercetări de arhivă şi obligată să se întemeieze pe observarea directă a evenimentelor, pe relatările celor implicaţi în desfăşurarea lor şi pe presă.
Cu informaţia istorică şi cu experienţa diplomatică, Grigore Gafencu a putut reconstitui evoluţia raporturilor germano-sovietice de la Pactul Molotov Ribbentrop (23 august 1939) până la declanşarea Operaţiunii “Barbarossa” (22 iunie 1941). Laurenţiu Constantiniu
Volumul a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi a Institutului Diplomatic Român.
citeşte detaliiComandă acum!
Daniel J. Mahoney, Aleksandr Soljenitin. Dincolo de ideologie, Polirom, 2011

Volumul, aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, a fost publicat la editura Polirom.
Cosmin Budeanca (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul V, Polirom, 2011

Volumul cuprinde 26 de interviuri realizate în următoarele judeţe: Argeş (Elena Ion Arnăuţoiu, Ion Filotei Movileanu, Maria Vasile), Călăraşi (Neculai Butnaru, Paul Negrişan, Nicolae Stamu), Dâmboviţa (Alexandru Alexandrescu, Ilie Bănculescu, Ion Tocan), Giurgiu (Ion Cioară, Mircea Gebăilă, Paul Pencea), Gorj (Andrei Balif, Vasile Brânzan, Victor Pătruţ), Prahova (Octavian Anastasescu, Tiberiu Beşchea, Constantin Rodas), Sălaj (Onisim Blaj, Kiss Kalaman, Gheorghe Pop, Ioan Puşcaş) şi Sibiu (Octavian Balaban, Ilie Berghezan, Maria Luise Roth-Höppner, Zaharia Urdea).






