Logo

Acţiunea de reînhumare a partizanilor din organizaţia de rezistenţă anticomunistă „Garda Albă”, executaţi de securitate în 1949

Articol recomandat pentru:Public larg
În baza unei solicitări primite de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România din partea lui Leonida Bodiu, nepot al lui Ioan Leonida Bodiu, şi al lui Dumitru Dumitru, fiul lui Toader Dumitru, au fost demarate procedurile de exhumare a trei partizani executaţi de Securitate în 24 iunie 1949 în hotarul localităţii Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cei trei partizani sunt: 
– Ioan Leonida Bodiu, născut la 16 ianuarie 1918 în localitatea Poiana Ilvei (centru comunal), jud. Bistriţa Năsăud. A fost conducătorul grupului de rezistenţă anticomunistă „Garda Albă” şi a fost executat de Securitate, fără condamnare, în anul 1949.
– Ioan Şt. Burdeţ, născut la 15 august 1905 în localitatea Rebrişoara (centru comunal), jud. Bistriţa Năsăud, proprietar de cârciumă în Rebrişoara, una dintre gazdele şi susţinătorii lui Leonida Bodiu. A fost executat de Securitate, fără condamnare, în anul 1949. 
– Toader Dumitru, născut la 22 octombrie 1914 în localitatea Welland, din Ontario, Canada. Părinţii săi au fost originari din satul Rebra, iar tatăl său a fost o perioadă de timp primar al comunei. A fost executat de Securitate, fără condamnare, în 1949.

În 27 aprilie 2009 echipa IICCR a găsit rămăşiţele pământeşti ale celor trei partizani. Reînhumarea osemintelor acestora va avea loc exact după 60 de ani de la execuţia lor, în 24 iunie, ora 14, în cimitirul municipal din Bistriţa-Năsăud.

Pentru detalii despre acţiune
Marius Oprea 
Preşedinte IICCR

Gheorghe Petrov, 
Arheolog