Logo

Anuarul în limba engleză al IICCMER a fost inclus în categoria A în cadrul clasificării revistelor din domeniile științelor umaniste, coordonată de Consiliul Național al Cercetării Științifice

Articol recomandat pentru:Public larg

Anuarul în limba engleză al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), History of Communism in Europe, a fost clasificat drept publicație de categorie A în urma desfășurării procesului de evaluare şi clasificare a revistelor româneşti coordonat de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS).

History of Communism in Europe (HCE), editată de IICCMER, este singura revistă dedicată istoriei contemporane inclusă în categoria A și publicația cu al 5-lea punctaj la nivel național.

Suntem onorați de această recunoaștere a rezultatelor muncii noastre, iar aceasta ne face să ne gândim la proiectele noastre viitoare cu și mai mult entuziasm.

Revista academică History of Communism in Europe este o publicație deschisă oricăror investigații care au obiectivitatea, complexitatea și sofisticarea necesară oricărei cercetări pe tematici de comunism, precum și asupra diferitelor fațete ale totalitarismului în Europa secolului XX. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați pagina dedicată publicației: hce.iiccmer.ro.