Call for papers

Construcții și deconstrucții de-a lungul unui secol. Istoriile partidului comunist

Anuarul IICCMER, nr. XVI/2021

Editori: Dalia BÁTHORY, Ștefan BOSOMITU, Luciana JINGA

DEADLINE EXTENSION: 16 aprilie 2021

Motto:

Întrebare la Radio Erevan:

– Este adevărat că marxism-leninismul poate să prevadă viitorul?

– Este adevărat; ceea ce nici măcar marxism-leninismul nu poate să prevadă este trecutul!

 

Romanul 1984 de George Orwell, scris între 1945 și 1948, subliniază între mesajele sale multiple consecințele unor politici de scriere a istoriei aplicate de regimurile staliniste. Imaginea regimului totalitar de sorginte comunistă, care își rescrie în permanență istoria, își redefinește eroii și momentele cheie pentru justificarea unui prezent perpetuu, a străbătut întreaga jumătate a secolului XX, devenind element cheie al criticii anticomuniste.

Fiecare mișcare politică își creează propria memorie istorică, iar mișcarea comunistă din România nu face excepție. Momentele cheie din evoluția partidului, având ca fundal teoria marxistă, au servit drept mituri de legitimare de-a lungul întregului secol XX. Rolul avangardist și revoluționar al partidului, rolul conducător spre realizarea societății comuniste, în fapt, rolul de a asigura condițiile implementării unei utopii, precum și afilierea la o rețea transnațională, presupuneau ca această structură politică să aibă calități excepționale. Iar dacă acestea nu s-au regăsit în realitate înainte de 1989, ele i s-au atribuit discursiv. Reconstrucțiile discursive au continuat și după momentul decembrie 1989, păstrând obiectul și decupând un negativ: demitizare, delegitimare, destructurare, devalorizare. Astfel, firele narative s-au întrețesut în propriul obiect până la imposibilitatea de a le deosebi.

Volumul XVI/2021 al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc propune analiza memoriei istorice a Partidului Comunist în principal și a mișcării de stânga în general, în România, de-a lungul ultimilor 100  de ani (1921-2021). Sunt încurajate demersurile analitice de reconstruire și deconstruire a multiplelor istoriografii, contextualizări, instrumentalizări, straturi narative, într-o încercare de a înțelege ce a însemnat Partidul Comunist Român în istoria națională, dar mai ales în istoria transnațională a comunismului, de-a lungul secolului XX.

Așteptăm texte care se pot referi la următoarele teme (fără a se limita la acestea):

  • istoriografia partidului comunist român: construcții și deconstrucții;
  • mitizări și demitizări ale rolului PCR;
  • biografii ale unor membri de partid de referință;
  • disidență în partid;
  • organizare, structură, ierarhie;
  • partid și stat;
  • perspective transnaționale: PCR și raporturile cu celelalte partide comuniste;
  • rolul PCR în relațiile externe ale României, relații est-vest și relații cu sudul global.

Vă rugăm să trimiteți propunerile (care să nu depășească 500 de cuvinte), însoțite de o scurtă prezentare biografică, până la data de 16 aprilie 2021, la adresele de e-mail:  anuar@iiccmer.ro, luciana.jinga@iiccmer.ro.

Autorii selectați vor fi anunțați până la data de 23 aprilie 2021, urmând a primi și ghidul cu indicații editoriale.

Textele integrale vor fi trimise până la data de 1 august 2021

!!! Începând cu numărul nr. XVI/2021, sunt acceptate și texte redactate în limbile engleză sau franceză. IICCMER va asigura traducerea lor în limba română.  

Foto: Fototeca online a comunismului românesc, cota 77/1965