La 24 mai 1958, Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României, după ce cu câteva săptămâni înainte, la 17 aprilie, Moscova anunţase Bucureştiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri.
Menţinerea trupelor sovietice pe teritoriul României chiar şi după semnarea Tratatului de pace din 1947 fusese motivată la vremea respectivă de necesitatea păstrării liniilor de comunicaţie cu armata de ocupaţie din Austria, ţară cu care URSS a semnat tratatul de pace abia în 1955. Profitând de „spiritul Genevei”, care detensionase într-o oarecare măsură relaţiile între Est şi Vest, Dej a căutat să demareze negocierile privind retragerea armatei sovietice chiar din 1955, însă fără succes. În 1957 însă, dată fiind noua orientare a politicii externe a lui Hruşciov, care, după crizele anului 1956, căuta să reafirme ataşamentul său faţă de politica „coexistenţei paşnice”, precum şi dorinţa liderului sovietic de a restructura bugetul militar, s-a semnat acordul privind staţionarea temporară a trupelor sovietice în România.
Retragerea celor aproximativ 25 000 de soldaţi sovietici s-a produs în iunie-iulie 1958, în mijlocul unor manifestaţii de masă menite să celebreze „prietenia” dintre cele două ţări. Pe plan extern, plecarea armatei sovietice avea să înlesnească viitoarea distanţare a României de Moscova; pe plan intern însă, regimul de la Bucureşti a acţionat pentru a evita orice posibile „surprize”, ordonând un nou val de arestări şi înăsprind controlul ideologic.
Bibliografie:
Dinu C. Giurescu, Alexandru Ştefănescu, Ilarion Ţiu, România şi comunismul. O istorie ilustrată, Editura Corint, Bucureşti, 2010, pp. 149-150.
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.
Text redactat de Alina Urs
2008, pp. 483-484.
