PE AICI NU SE TRECE (1975)
În primii ani de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, armonizarea trecutului naționalist la noile realități ideologice a părut pentru aparatul de propagandă comunist o sarcină aproape imposibilă. Cu atât mai mult în cazul armatei, un adevărat bastion al reacționarismului și naționalismului anticomunist, dar în același timp o instituție esențială pentru funcționarea noului regim de democrație populară. Pentru entuziaștii constructori ai socialismului nimic nu putea fi ireconciliabil, cu atât mai mult cu cât aveau la îndemână instrumentele teoretice ale materialismului dialectic. Procesul de integrare graduală a elementelor naționale în narativa propagandistică se vede cel mai bine în reflectarea loviturii [...]
STRĂINUL (1964)
Înainte de a ajunge cel mai important scenarist român al perioadei comuniste, Titus Popovici a fost un prozator promițător, debutând la doar 25 de ani cu romanul Străinul (1955), urmat trei ani mai târziu de Setea (1958). Ambele sunt plasate cronologic în perioada tulbure de la jumătatea anilor `40 care marchează prăbușirea vechiului regim și graduala, dar rapida instaurare a comuniștilor la putere în România postbelică. La scurt timp, cele două romane sunt ecranizate, Setea în 1961 de regizorul Mircea Drăgan, iar Străinul trei ani mai târziu, de Mihai Iacob. Spre deosebire de primul film, care are drept context social [...]
SERATA (1971)
Malvina Urșianu iese în evidență în cinematografia ceaușistă prin două aspecte care o diferențiază de majoritatea colegilor de breaslă. În primul rând este femeie într-o cinematografie dominată de bărbați, iar în al doilea rând este un cineast de autor. Lucrând la filmele sale din faza de scenariu, amprenta sa auctorială este mult mai pregnantă. După propria caracterizare, este mai degrabă un scriitor care își realizează filmele, decât un regizor care își scrie scenariile. Cinemaul său este unul reflexiv, analitic, rece, cerebral, ceea ce a atras critica de „intelectualism” din partea culturnicilor regimului. Nici Serata, film care evocă momentul 23 august [...]
STEJAR – EXTREMĂ URGENȚĂ (1974)
Pentru marcarea aniversării a 30 de ani de la actul din 23 august 1944, aparatul ceaușist de propagandă a comandat realizarea mai multor filme de război care să reflecte varianta oficială despre acest moment fondator al regimului comunist din România. Poate cel mai important dintre ele este Stejar – extremă urgență, în regia lui Dinu Cocea, după un scenariu scris în tandem de dramaturgul Horia Lovinescu și de redactorul de la Casa de filme 5 Mihai Opriș, statornicul colaborator al regizorului la filmele din seria Haiducilor. Structura narativă este una tipică filmului de spionaj, cu o intrigă dezvoltată în jurul [...]
ZIDUL (1975)
Regizorul Constantin Vaeni debutează în lungmetrajul de ficțiune la mijlocul anilor 70 cu acest surprinzător Zidul, un film aproape minimalist al gesturilor semnificative și al timpului dilatat marcat de o estetică bressoniană. Scenariul scris de Dumitru Carabăț în colaborare cu Costache Ciubotaru este unul relativ schematic. Tânărul comunist Victor, interpretat de excelentul Gabriel Oseciuc, se oferă voluntar să se izoleze într-o locație conspirativă pentru a tipări ziarul ilegal România Liberă în condiții de maximă siguranță. Această tramă antifascistă se derulează în perimetrul limitat al unui colț de București interbelic, reconstituit în filigran de scenograful Vittorio Holtier. Experiența profesională a lui [...]
EXPLOZIA (1972)
Pe 5 martie 1971, Nicolae Ceaușescu primește la sediul CC al PCR o delegație a cineaștilor. La finalul discuțiilor, liderul comunist trasează o serie de directive care se vor constitui într-un adevărat program al cinematografiei românești. Obiectivul prioritar este indicat a fi creșterea cantitativă a producției de filme. Pentru atingerea acestui deziderat, Ceaușescu are în vedere folosirea rațională a bazei materiale și diversificarea genurilor, astfel încât „fiecare pasăre să cânte în pomul său”. Mesajul este preluat cu promptitudine de industria cinematografică de la Buftea. Printre filmele care intră în producție în perioada următoare se numără și Explozia, în regia lui [...]