Photo Documents Collection – Photo Albums

Colecția de documente fotografice a IICCMER a fost constituită în urma identificării în unitățile arhivistice din fondurile personale deținute a unui număr însemnat de fotografii ce nu constituiau anexă la documente.

Documentele fotografice incluse surprind evenimente ale activităților publice și private, politice, atât din țară, cât și din străinătate, vizite oficiale, personalități marcante, ceremonii, clădiri, biserici, mănăstiri, portrete ale apropiaților creatorilor de fond, fotografii de familie, etc. și se regăsesc sub diverse formate iar ca tehnică se poate menționa alb-negru sau color.

Acestea au fost adăugate la colecție imediat ce au fost scoase dintr-un fond arhivistic personal și ordonate tematic, cronologic, alb-negru/color și pe formate. Inventarierea se va face în ordinea intrării fotografiilor, în cazul în care se vor mai identifica alte și alte documente fotografice ce pot fi incluse în colecție.

Colecţia de documente fotografice a IICCMER

Descarcă document PDF