Museums and Collections

IICCMER a contribuit la elaborarea unor proiecte muzeografice prin consiliere științifică și artistică în domeniile curatoriat și amenajare expoziții. Astfel s-au organizat evenimente pentru public prin care s-au valorificat colecții din mai multe instituții și organizații din țară, biografii și mărturii adunate prin tehnici de istorie orală și prin editarea textelor de memorialistică.

Unul din principalele proiecte de memorializare și muzeificare este legat de situl architectural al fostului Penitenciar de la Râmnicu Sărat, supranumit Închisoarea Tăcerii. Aici IICCMER s-a angajat să înființeze Memorialul „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat și Centrul educaţional privind comunismul din România. În iunie 2007, Institutul a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat și de atunci s-au demarat o serie de acţiuni educaționale, culturale și științifice, menite să informeze publicul larg asupra capitalului memorial al acestui loc, şi a obţinut soluţii practice privind restaurarea clădirii. Mai multe detalii găsiți la secțiunea Educație și pe siteul www.reteauamemoriei.ro.

În 2014 IICCMER a lansat proiectul „Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România”.

Expoziţia foto-documentară Comunismul în România este o urmare a acestui demers. Între anii 2016 și 2018 a fost itinerată de la Ateneul Român la Biblioteca Națioanlă a României, apoi la Palatul Culturii din Iași și la Bastionul Maria Terezia din Timișoara. Acest demers expoziţional mobil este, prin dimensiuni și amploare, primul de acest fel în România, însumând peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.

Concomitent s-au lansat apeluri de a dona artefacte de orice natură, care pot ilustra, la nivel de biografie personală, caracterul ilegitim și criminal al regimului comunist din România. Ele vor avea rol indispensabil pentru recrearea contextului și scenografiei în relatarea istoriilor din epocă. Obiectele de viață cotidiană sau profesională au dovedit deja că pot fi recuzita în creațiile artistice – filme, piese de teatru, instalații din domeniul artelor vizuale, evenimente colaterale ale lansărilor de carte etc. și nu în ultimul rând la programele educaționale. Materialul tangibil, ca și cel audio, foto și video poartă o încărcătură emoțională deosebită, care rezonează în cei care recunosc în ele fragmente din propria viață, dar și în cei care le percep ca exotice, vintage sau moștenire de familie.

Mai multe detalii despre aceste proiecte și despre alte activități de muzeografie practică și teoretică a instituțiilor de stat și private, mai mici sau mai mari, susținute de IICCMER, găsiți pe siteul www.reteauamemoriei.ro.

Câteva exemple sunt

  1. Proiectul expozițional Fenomenul Pitești, între întuneric și lumină, parte din programele educative ale Fundației Memorialul Închisoarea Pitești, a fost câștigător al Concursului de proiecte organizat de IICCMER în 2016. Designul expozițional a fost realizat de firma de arhitectură Zeppelin.
  2. Proiectul expozițional Rezistența și represiune în Bihor din incinta Cetății Oradea, 2017. Proiectul aparține Administrației Cetății Oradea și Asociației „Cei 40 de mucenici”, iar designul expozițional a fost realizat de arh. Maria Tâlvescu.

Instituțiile menționate anterior au cunoscut specialiștii în design și arhitectură muzeală prin intermediul Rețelei Memoriei, inițiată de IICCMER.

Experții IICCMER au efectuat vizite de studiu și de documentare în țară și în străinătate și au creat legături cu specialiști din domenii specifice și adiacente prin evenimentele organizate de el la sediu sau la terți. Pentru date concrete consultați www.reteuamemoriei.ro.

Mai jos enumerăm exemple de muzee și instituții care oferă bună practică în analiza temelor din categoria încălcării drepturilor omului – de abuz, violență, discriminare, trauma, crimă.

Germania, Berlin: Fundația Zidul Berlinului (Stiftung Berliner Mauer), Fundația Topografia Terorii (Stiftung Topographie des Terrors), Muzeul Atelierul pentru nevăzători Otto Weidt (Otto Wiedt Museum Blindenwerkstatt), alături de Memorialul Eroii Tăcuți (Gedenkstaette Stille Helden), Centrul Memorial al Rezistenței Germane (Gedenkstaette Deutscher Widerstand), Muzeul Republicii Democrate Germane (DDR Museum).

Muzeul Germano-Rus Karlhorst (Deutsch-Russisches Museum BerlinKarlshorst), Memorialul Bauzen (Gedenkstaette Bautzen), Memorialul Lindenstrasse din Potsdam (Potsdamer Gedenkstaette Lindenstrasse),

Ungaria, Budapesta: Parcul de statui (Memento Park), Terror Haza, Pantofii de pe malul Dunării – Monumentul Holocaustului

SUA: Holocaust Museum, WA.DC., Constitution Center, Philadelphia

Lista cu muzee se va actualiza permanent.