Adrian Cioflâncă, directorul Departamentului „Societate, Economie și Instituţii” a participat la Budapesta, în perioada 9-10 decembrie, la conferinţa The Loneliness of Victims: The Methodological, Ethical and Political Aspects of Counting the Second World War’s Human Casualties, organizată de European Netword Remembrance and Solidarity, Muzeul Germano-Rus Berlin-Karshorst și Institutul de Istorie al Universităţii Maghiare de Știinţe. Reţeaua Europeană pentru Memorie și Solidaritate a fost creată în februarie 2005, prin semnarea unui acord între miniștrii culturii ai Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Germaniei pentru a provoca dezbateri academice pe tema regimurilor totalitare și a victimelor acestora. Reţeaua pune în legătură instituţii publice și private, organizaţii neguvernamentale și organizaţii care se ocupă de situri ale memoriei pentru a promova cercetarea și memoria victimelor secolului XX, rezultate în urma războaielor și a exerciţiului puterii în state nedemocratice.
Conferinţa privind „Singurătatea victimelor” a beneficiat de prezenţa a numeroși cercetători consacraţi din Europa, specializaţi în istoria celui de-al doilea război mondial, istoria comunismului sau istoria celui de-al Treilea Reich și a Holocaustului. Cunoscutul istoric britanic Richard Overy, autor al lucrării de referinţă The Dictators: Hitler’s Germany and Stalin’s Russia, a ţinut discursul de deschidere, insistând pe un subiect mai puţin cercetat: victimele civile ale bombardamentelor distrugătoare din cel de-al doilea război mondial. Un număr de comunicări au propus metode noi de numărare a victimelor, iar alte intervenţii au revizuit, pe baza cercetărilor recente în arhive, cifrele cunoscute ale victimelor Gulagului. Au fost observate numeroase situaţii în care cifrele au fost supraestimate, cercetările preliminare fiind instrumentalizate de interese politice și ca urmare a presiunii memoriei sociale. S-a discutat în detaliu despre gradul de credibilitate al documentelor emise de regimuri totalitare. Un subiect care a stârnit de asemenea dezbateri aprinse a fost definiţia „victimei”, concluzia fiind că nu pot fi numite victime persoanele care au comis la rându-le abuzuri și agresiuni împotriva altora mânaţi de ideologii extremiste.
Vladimir Tarasov, Boris Sokolov au vorbit despre victimele sovietice din timpul războiului. Au existat paneluri și comunicări despre alte categorii de victime: germani (Rüdiger Overmans, Beata Halicka), maghiari (Tamás Stark), polonezi (Tomasz Szarota, Łukasz Kamiński, Mateusz Gniazdowski, Dariusz Pawłoś, Maciej Wyrwa, Aleksander Gurjanov, Łukasz Adamski, Marek Kornat), slovaci (Peter Jašek), austrieci (Barbara Stelzl-Marx, Harald Knoll, ), sloveni (Tadeja Tominšek Čehulić).
Conferinţa a avut două secţiuni dedicate victimelor Holocaustului. Alexander Avraham a prezentat programele de la Yad Vashem de indexare a numelor victimelor, Piotr Setkiewicz și Robert Jan van Pelt s-au oprit asupra celor uciși la Auschwitz, Judit Molnar a vorbit despre evreii din Ungaria care au pierit în Holocaust, Alexandru Muraru a tratat problema „verii sângeroase” din 1940, după retragerea armatei române din Basarabia și Bucovina, iar Adrian Cioflâncă a pledat pentru utilizarea arheologiei forensice în cercetarea și numărarea victimelor.
Comparând experienţa statelor est-europene reprezentate la conferinţă cu ceea ce se face în România pentru cercetarea destinului victimelor războiului, comunismului și Holocaustului, se poate trage ușor concluzia că în România eforturile sunt modeste, iar implicarea statului este nesatisfăcătoare. Dincolo de sprijinul oferit de instituţii și fonduri europene, celelalte state est-europene investesc sume considerabile, pun în mișcare instituţii cu zeci și sute de cercetători, acordă sprijin politic și participă la efortul de onorare a memoriei victimelor nevinovate. În lipsa unor astfel de proiecte, statul român este în situaţia de a nu putea oferi, pe baza cercetărilor academice, cifre cât de cât precise ale victimelor rezultate în urma implicării României în cel de-al doilea război mondial, în Holocaust sau ca urmare a terorii comuniste.
