Cu toate că poziția femeii în societatea românească s-a ameliorat în timpul regimului comunist față de perioada anterioară, promovarea ei a rămas încă deficitară, aspect sesizabil și la nivelul producției cinematografice. Unul dintre puținii cineaști care s-au aplecat asupra condiției femeii a fost Lucian Bratu, cel care după superproducția istorică Tudor se specializează în mod surprinzător în filme de actualitate cu personaje feminine autonome, care nu depind prea mult de bărbații din viețile lor. Un film cu o fată fermecătoare (1967) are în prim plan o tânără frivolă (Margareta Pâslaru) care, după ce ratează intrarea la facultate, ia în continuare viața nu prea în serios, indiferentă la implicațiile acțiunilor sale pentru cei din jur. Dimpotrivă, gravul Un drum în penumbră (1972) este despre o femeie divorțată și cu doi copii (Margareta Pogonat), care în urma unui anevoios proces de introspecție psihologică ajunge la concluzia că nu are nevoie de un bărbat șovăielnic în viața sa. Trei ani mai târziu în Orașul văzut de sus (1975), Bratu are ca protagonistă o femeie într-o funcție de autoritate, o directoare de școală de corecție, interpretată tot de Margareta Pogonat, care devine peste noapte primarul unui oraș de la Dunăre.

Un astfel de film la feminin este și Angela merge mai departe, despre o femeie între două vârste ce profesează într-o meserie rezervată mai degrabă bărbaților. Taximetristă în București, Angela (Dorina Lazăr) schimbă la un moment dat o serie de replici cu un client misogin care observând un roman de Marin Preda pe bordul mașinii, are o reacție condescendentă: „Ne cultivăm, ne cultivăm… Nu prea e meserie de femeie.” Aflând că bărbatul lucrează ca bucătar, Angela izbucnește în râs și-l pune la punct: „Hai că mi-ai plăcut. Curat meserie de bărbat. Îți trebuie forță, nu glumă”. Profesia ei nu este una lipsită de pericole, mai ales în turele de noapte, ceea ce explică prezența unei masive chei mecanice pe care o ține lângă ea în scop de autoapărare. Bucureștiul începutului anilor `80, așa cum este surprins în film, este un oraș cu un trafic agresiv și nervos, cu claxoane și injurii, cărora șoferița le face cu brio față, la fel cum reușește să se descurce și cu fauna urbană care îi populează temporar mașina.

Treptat, scenariul scris de Eva Sîrbu, critic de film și redactor al longevivei reviste de cultură cinematografică Cinema, dezvăluie mai multe detalii biografice ale personajului principal, care provine dintr-o linie întreagă de femei ce au trăit singure, atât bunica, cât și mama ei rămânând văduve. La rândul său Angela este o femeie singură, divorțată de un soț alcoolic și violent. La un moment dat, mărturisește că era însărcinată în 4 luni când a fost bătută de fostul soț, sugerând indirect că ar fi pierdut sarcina cu acel prilej. Condiția femeilor singure este discutată pe larg cu realizatoarea TVR Cornelia Rădulescu ce se joacă pe sine însăși în film, pasageră pe care Angela o duce cu taxiul în cartierul Uranus, care câțiva ani mai târziu va fi pus la pământ de sistematizarea ceaușistă.

Din interacțiunile Angelei cu ceilalți se conturează portretul unei femei în aparență dure, dar în realitate vulnerabilă și cu un suflet mare. Spre exemplu, o salvează de la un posibil viol pe o tânără din Botoșani fugită de acasă și aterizată în capitală, pe care ulterior o ajută să devină taximetristă sau intervine salvator pentru un coleg mai tânăr în pericol să fie sancționat la locul de muncă pentru că, amorezat fiind de o altă colegă căsătorită, ar fi hărțuit-o cu mesaje de dragoste.

Deși alunecă uneori în melodramă, scenariul are parte și de momente comice care funcționează ca un fel de contrapunct narativ. După ce culege de pe stradă un client aflat într-o stare avansată de ebrietate, taximetrista îl reîntâlnește ulterior și e atrasă de el. Cei doi stabilesc să iasă împreună în oraș, iar la prima lor întâlnire „neîntâmplătoare”, Angela apare aranjată și machiată excesiv, purtând niște mănuși desuete și în plus, o impozantă dar și caraghioasă perucă pe cap, ceea ce atrage râsetele zgomotoase din partea unui grup de tineri. Ies astfel la iveală insecuritățile femeii pe care interesul brusc pentru misteriosul bărbat o scoate din rutina personală ce o împarte între șofatul pe străzile Bucureștiului și serile cu filme clasice la televizorul de acasă, în compania unui ceai cu rom.

Gyuri, interpretat de o figură mai puțin cunoscută în cinematografia română, actorul László Miske de la Teatrul de Stat din Oradea, este un muncitor petrolist venit la specializare în București. Afișând un tip de virilitate taciturnă, Gyuri este la rândul său un lup singuratic, ieșit dintr-o căsnicie nefericită. Deși ajung să trăiască împreună și în cele din urmă să se căsătorească, cei doi nu renunță la a fi stăpâni asupra propriilor destine. Relația lor cunoaște un moment de cotitură atunci când Angela îi dezvăluie că a rămas însărcinată cu el și că a decis să renunțe la copil, afirmându-și cu acest prilej independența. „Uite că nu m-am lăsat încurcată. Ți-e necaz că m-am descurcat singură? N-ai spus tu că nu vrei să mă încurci?”. La rândul său, Gyuri pune slujba mai presus de proaspăta lor căsnicie și pleacă într-un stagiu de pregătire profesională de 3 ani în India, lăsând-o pe Angela în urmă.

Ceea ce face ca filmul tandemului auctorial Lucian Bratu-Eva Sîrbu să iasă din plutonul de serie al producțiilor cinematografice de actualitate ceaușistă este în primul rând lipsa stringențelor propagandistice. Cu excepția unei scurte intervenții a unui membru al UTC în comisia de cercetare disciplinară a colegului Angelei acuzat de hărțuire, nu se face nici o altă referire în film la partid. În fond, dincolo de anumite accente datate, Angela merge mai departe reușește cu succes să impună personajul unei femei obișnuite, plasată de regizor pe picior de egalitate cu cea a bărbatului, fără să afirme explicit politica de gen a regimului comunist.

 

Bogdan JITEA

Expert IICCMER