Pentru marcarea aniversării a 30 de ani de la actul din 23 august 1944, aparatul ceaușist de propagandă a comandat realizarea mai multor filme de război care să reflecte varianta oficială despre acest moment fondator al regimului comunist din România. Poate cel mai important dintre ele este Stejar – extremă urgență, în regia lui Dinu Cocea, după un scenariu scris în tandem de dramaturgul Horia Lovinescu și de redactorul de la Casa de filme 5 Mihai Opriș, statornicul colaborator al regizorului la filmele din seria Haiducilor. Structura narativă este una tipică filmului de spionaj, cu o intrigă dezvoltată în jurul planului german Margareta II care viza invadarea totală a României în cazul defecțiunii acesteia. Racordul cu evenimentele reale este făcut din primele secvențe, preluate din arhive, cu bombardamentele anglo-americane asupra Bucureștiului. Într-un interviu luat la scurt timp de la finalizarea producției, Dinu Cocea mărturisește că personajele filmului au un corespondent real, iar la documentare a beneficiat de aportul unor specialiști ai perioadei: istoricul Traian Udrea și istoricii militari colonel Ilie Petre și colonel în rezervă Costache Mîndru, ultimul furnizându-i un plan de la A la Z al insurecției.
Rolul supradimensionat al PCR în lovitura de stat de la 23 august 1944 este punctat încă din debutul filmului, când ofițerii prezenți la o întâlnire conspirativă sunt de acord că punctul de vedere al comuniștilor este cel mai rezonabil. Reprezentantul comuniștilor, inginerul Comșa, personaj inspirat din cel al lui Emil Bodnăraș, dispune de informații superioare militarilor, dezvăluindu-le acestora existența planului Margareta II. Pentru obținerea acestui plan, este desemnat un tânăr ofițer de tancuri cu studii în Germania și cu un CV impecabil, locotenentul Matei (Constantin Diplan). Precum comisarul Moldovan din Cu mâinile curate (1972), tânărul ofițer este un profesionist apolitic, susceptibil totuși de a simpatiza cu mișcarea comunistă ca urmare a mediului social din care provine, ca fiu de ceferist. Și în mod similar genului „buddy film” din care creația lui Sergiu Nicolaescu își trage seva, eroul tehnocrat este dublat de un activist politic comunist, comisarul Roman având în Stejar – extremă urgență un corespondent în Toma (Amza Pellea), un muncitor comunist cam dintr-o bucată cu care, în ciuda reticențelor inițiale, Matei colaborează pentru a pune mâna pe planurile germane.
De cealaltă parte a baricadei se găsește rotofeiul ambasador al Germaniei naziste la București, în care îl regăsim pe baronul Manfred von Killinger cu nume schimbat în von Keil (Vasile Cosma), care pare preocupat mai degrabă de cuceriri amoroase, de concerte de muzică clasică și de ospețe pantagruelice, decât de pericolul intern care pândește alianța hitleristo-antonesciană. Von Keil este secondat de maiorul Werner von Richter, un personaj interpretat de Ion Caramitru printr-o caleidoscopică grilă de nuanțe. Fost coleg cu Matei la Școala de Tancuri din Frankfurt pe Main, Richter este un observator mult mai atent al realităților din România antonesciană, iar prin vocea sa, scenariștii scot încă odată în evidență rolul comuniștilor, care ar fi fost „în fruntea mișcării de opoziție antigermană”. În ciuda profesionalismului său pus în slujba naziștilor, tânărul ofițer se dovedește a fi dezabuzat de ideologia lui Hitler, înecându-și blazarea în alcool. „Ca soldat voi lupta până la capăt, dar ca om, nu mai am nici o credință”. Cu superiorul său ierarhic are o relație tensionată. Pe de o parte von Keil nu-i ia în serios avertismentele privind probabilitatea unei insurecții antifasciste, pe de altă parte baronul chestionează loialitatea politică a maiorului, al cărui tată fusese executat pentru motivul de a fi conspirat împotriva lui Hitler. În schimb, relația sa cu Matei este una care se înscrie în tradiționalul cod cavaleresc al respectului reciproc, dar și al unei rivalități latente. Vechi colegi și camarazi de arme, von Richter și Matei reînnoadă prietenia în noul context, ajungând la final să se confrunte într-un veritabil „turnir” de tancuri conduse chiar de către cei doi.
Filmul e sugestiv nu doar prin ce arată, dar și prin ceea ce omite și chiar ascunde. Astfel, comunicatul către țară transmis de Rege la Radio România în seara zilei de 23 august 1944 e unul neutru, fără nici un fel de referință la Monarhie și fără să-l indice pe cel care în realitate i-a dat citire. O schimbare de ton ce reflectă distanțarea de U.R.S.S. accentuată de regimul Ceaușescu după momentul invaziei Cehoslovaciei, o reprezintă și ocultarea rolului Armatei Roșii în eliberarea României de către ocupantul german.
Stejar – extremă urgență este în definitiv un produs cinematografic de serie, care vehiculează majoritatea poncifelor propagandistice ale regimului ceaușist privind momentul 23 august 1944, impunând narativa cvasifictivă a luptei comuniștilor împotriva mașinăriei de război fasciste și epurând-o de prezența partidelor istorice și a regelui Mihai. Spre exemplu, comunistul Toma coordonează acțiuni de sabotaj în fabrici și îi conduce pe partizani într-o ambuscadă în care cade o unitate de militari germani care transportă planurile operațiunii Margareta II. Neverosimile sunt și secvențele cu căpitanul Matei spionând la sediul legației Germaniei la București, intrând fără probleme în biroul lui van Keil și ascultând convorbirile acestuia cu ofițerii naziști. Cu toate acestea, filmul are anumite merite, prin tensionanta, dar și sensibila coloană sonoră asigurată de compozitoarea Cornelia Tăutu aflată la un debut strălucit în cinematografie, prin momente de veritabil thriller politic și nu în ultimul rând, prin fascinanta construcție a personajului ambivalent al maiorului van Richter ce contrastează cu maniera schematică obișnuită prin care ofițerii germani apar în producțiile de gen realizate la Buftea.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER