Înainte de a ajunge cel mai important scenarist român al perioadei comuniste, Titus Popovici a fost un prozator promițător, debutând la doar 25 de ani cu romanul Străinul (1955), urmat trei ani mai târziu de Setea (1958). Ambele sunt plasate cronologic în perioada tulbure de la jumătatea anilor `40 care marchează prăbușirea vechiului regim și graduala, dar rapida instaurare a comuniștilor la putere în România postbelică. La scurt timp, cele două romane sunt ecranizate, Setea în 1961 de regizorul Mircea Drăgan, iar Străinul trei ani mai târziu, de Mihai Iacob.
Spre deosebire de primul film, care are drept context social lumea satului ardelean bulversată de efectele reformei agrare inițiate de comuniști, Străinul se plasează într-un cadru citadin, al unui oraș nespecificat, însă ușor recognoscibil în Aradul în care s-a născut și a copilărit scriitorul. Spectatorul este rapid introdus în atmosfera tipică unui liceu de tradiție, cu o ierarhie și disciplină stricte. Popovici este un scenarist atent la nuanțe, reușind să folosească eficient artificii narative pentru a surprinde caracteristicile unei întregi epoci, cum ar fi episodul bullying-ului unui elev evreu de către mai mulți colegi. Deși avem de a face cu un ușor anacronism, întrucât la momentul anul 1944, în sistemul educațional nu mai era în funcțiune nici măcar restrictivul numerus clausus care permitea frecventarea școlilor românești de către un procent extrem de mic de evrei, ci se trecuse la numerus nullus, secvența are rolul de a stabili climatul antisemit al vechiului regim.
Sufocantului conformism ambiental i se opune tânărul Andrei Sabin (Ștefan Iordache), unul dintre primii antieroi ai cinematografiei românești, un licean rebel care joacă cărți, frecventează localuri rău famate, sfidează autoritățile liceului, dar sare și în apărarea evreului agresat de către colegii săi. În pofida extracției sociale proletare, de fiu de ceferist, Andrei este un elev strălucit, iar între el și Lucian Varga (Șerban Cantacuzino), care provine dintr-o ilustră familie din oraș, se înfiripă o amiciție autentică. Maturizarea sa politică se produce gradual, fiind martor la ipocrizia și inechitatea clasei superioare a vechiului regim. Momentul decisiv al trecerii sale la o conștiință revoluționară are loc atunci când ține un discurs împotriva participării României la război, ceea ce atrage după sine exmatricularea și anchetarea sa de către Siguranță. Antisemitismul se împletește cu anticomunismul, iar Andrei e acuzat de conducerea liceului de „idei jidovești”. Este vorba de prejudecata dominantă în mediile de dreapta ale vechiului regim care considerau comunismul ca fiind o ideologie a evreilor, atitudine reflectată pentru prima dată în cinematografia comunistă.
Relaxarea regimului survenită la începutul anilor `60 pe fondul distanțării de Moscova și a reluării contactelor cu Occidentul face ca anumite aspecte ocultate anterior de propaganda comunistă să poată fi abordate cu mai puține rețineri de către scenarist. Spre exemplu, în mai multe rânduri exponenții clanului Varga dau glas rusofobiei prevalente în cercurile politice interbelice. În cadrul unei discuții de salon există o replică care conține o aluzie subtilă la pactul Ribentropp-Molotov prin care naziștii și sovieticii își partajaseră Europa de Est. „Totul din cauza lui Hitler. El a deschis rușilor calea spre Europa”. De altfel, în pofida bombardamentelor aliaților și a alianței cu Germania nazistă, sentimentele înaltei societăți rămân în continuare anglo-americane. Spre marea satisfacție a bunicului lui Lucian, senatorul țărănist Varga (George Calboreanu), nepotul său învață engleza, iar la recepțiile date lumea se distrează pe muzica modernă americană, precum jazz-ul lui Luis Armstrong. Exponenții marii burghezii îi așteaptă pe aliații anglo-americani nu neapărat să-i elibereze de sub cizma lui Hitler, cât mai degrabă să preîntâmpine iminenta sosire a rușilor.
Duplicitatea oligarhiei se dezvăluie în ajutorul pe care Andrei îl primește de la senatorul Varga, care intervine să-l scape din mâinile Siguranței și să-i găsească un loc de muncă la Uzinele de Vagoane Arad (UVA). Generozitatea influentului țărănist este motivată politic, acesta încercând să-și creeze prietenii în rândul comuniștilor, anticipând ascensiunea lor ca urmare a succesului militar sovietic. Integrarea lui Andrei în rândul muncitorimii comuniste se realizează anevoios în contextul în care cei din urmă sunt implicați la momentul respectiv în acțiuni de sabotare a mașinăriei germane de război. Legăturile sale cu clanul Varga fac ca activiștii comuniști de la UVA să-l suspecteze pe noul lor coleg ca fiind agent al Siguranței, așa că tânărul e nevoit să le câștige încrederea, trecând printr-un adevărat ritual de inițiere în tainele mișcării comuniste din clandestinitate.
Partea a doua a filmului se centrează pe actul de la 23 august 1944. Acum apare în scenă și un personaj misterios despre care în prima parte toată lumea se ferește să vorbească. Unchiul lui Andrei, Gheorghe Jurcă (Gheorghe Dinică), despre care știm doar că se afla în închisoare pentru o vină neprecizată, se dovedește a fi un militant comunist. Membru în conducerea de partid, Jurcă fusese arestat pentru activitatea sa politică și evadează în preajma loviturii de stat antihitleriste. Pentru spectatorul român contemporan cu realizarea filmului era cât se poate de transparentă paralela cu biografia politică a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Răsturnarea lui Antonescu e primită cu entuziasm de către populație, care se adună în piața centrală a orașului. În fața lor, Jurcă ține un discurs împotriva prefectului, acuzându-l de tratative cu fasciștii. Astfel este sugerată ideea că reprezentanții vechiului regim fac joc dublu, spre deosebire de intransigenții comuniști care se opun oricărui compromis. „În anii aceștia omenirea a învățat cu prețul atâtor sacrificii că nu se poate trata cu fasciștii decât într-un singur fel. Dezarmându-i!”
În prezentarea desfășurării evenimentelor de la 23 august 1944, Titus Popovici respectă cu strictețe narativa oficială și supralicitează rolul jucat de comuniști, cu partidul aflat în fruntea muncitorimii revoluționare care preia controlul fabricilor orașului. Armata se pune imediat la dispoziția lui Jurcă și a comuniștilor săi pentru apărarea obiectivelor strategice și pentru dezarmarea garnizoanei militare germane. Însă în ceea ce-i privește pe comuniști, scenaristul oferă o imagine nefardată, care încă odată contrastează cu maniera în care aceștia apăruseră până atunci în cinematografie. Conduși de Andrei, ei întrerup o întrunire a tineretului țărănist. Spre deosebire de domnișorii filfizoni din familiile bune ale orașului care constituie viitorul partidului lui Maniu, comuniștii lui Andrei sunt mai degrabă figuri patibulare, recrutați din rândurile tinerilor care nu frecventează școala. Este o recunoaștere tacită a originii partidului din zona marginalilor societății. Din acest motiv, Jurcă îl încurajează pe noul său discipol Andrei să se întoarcă la liceu, întrucât viitorul regim va avea nevoie de doctorii, profesorii și inginerii de mâine. Îi ține o lecție de pragmatism politic, respingând elanul revoluționar al acestuia. „Trebuie învins spiritul de aventură pentru că sunt foarte multe de făcut în țara asta”. Deși necizelați în comparație cu adversarii lor, comuniștii au însă avantajul devotamentului pentru partid și a sincerității convingerilor politice. Pus în fața alegerii între iubita sa din clasa superioară Sonia Mureșan (Irina Petrescu) și cauza comunistă, Andrei o alege pe cea din urmă. În contrast cu idealismul politic al amicului său, Lucian Varga este conștient de găunoșenia de valori și de principii a partidului țărănist în rândul căruia se pregătește să debuteze. Își persiflează tatăl, avocatul țărănist Salvator Varga, demascând vorbele goale din arsenalul retoric al partidului. „Românism, democrație, las-o baltă”. Cu remarcabila sa abilitate propagandistică, Titus Popovici inversează rolurile jucate de cele două partide în anii imediat următori actului de la 23 august 1944. Spre deosebire de realitatea istorică, în film țărăniștii sunt cei care acționează cu violență în spațiul public și care conspiră la eliminarea fizică a adversarilor politici, în timp ce comuniștii manifestă pașnic, cerând alegeri libere și guvern democrat. Spre exemplu Andrei Sabin este bătut cu sălbăticie de activiștii țărăniști în plină stradă, iar Salvator Varga, simțind că lumea sa e pe cale să ia sfârșit, intră cu luxoasa sa mașină în mulțimea de demonstranți comuniști.
Filmul beneficiază de o scenografie minuțioasă, cu interioare, dar și exterioare reconstituind veridic epoca vechiului regim, cum ar fi reclamele stradale și magazinele particulare cu firmele la vedere care apar în lungul travelling al plimbării lui Andrei și Lucian pe străzile Aradului istoric. Modul nuanțat în care sunt construite personajele, evoluțiile lor așa cum ele interferează de-a lungul filmului, diferențiază Străinul de restul producției cinematografice de propagandă comunistă, cu galeria lor de eroi turnați pe tipare schematic-maniheiste. În special personajele din planul doi au parte de atenție din partea scenaristului, așa cum de pildă e cazul preotului greco-catolic Potra (Fory Etterle), profesor de latină care se apropie de tânărul Andrei Sabin, căruia îi devine un fel de confesor. Dacă la început Potra pare un spirit luminat și tolerant, animat de intenții altruiste în raport cu protejatul său, spre final i se dezvăluie latura reacționară, iar clericul se dovedește a fi nimic altceva decât un instrument la dispoziția clasei burghezo-moșierești, abandonând orice fel de scrupule morale. „De azi încolo împotriva unor asemenea oameni [comuniști – n.n.], nu cuvântul, ci arma!”
Străinul este în același timp un film despre ieșirea din copilărie și dobândirea unei conștiințe politice a tânărului Andrei Sabin, este despre maturizarea și depășirea puseurilor revoluționare ale mișcării comuniste românești și este o frescă socială care prezintă prăbușirea vechiului regim și chinurile facerii unuia nou. Prin inserarea destinului individual al protagonistului în marea istorie colectivă, Titus Popovici a oferit propagandei comuniste cheia dimensiunii umane în decriptarea către marele public a semnificației momentului 23 august 1944 ca certificat de naștere a noului regim.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER
