Expoziţia Comunismul în România, Iaşi

Expoziţia foto-documentară Comunismul în România, aflată la Iaşi, în Complexul Muzeal Național „Moldova” poate fi vizitată în perioada ianuarie – iulie 2018 (marţi – duminică, 10:00 – 17:00).

Acest demers expoziţional mobil este, prin dimensiuni și amploare, primul de acest fel în România, însumând peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.

Mai multe detalii, aici.


Expoziţia Rezistenţă şi represiune în Bihor, Oradea

Expoziția Rezistența și represiune în Bihor, aflată în incinta Cetății Oradea, a fost redeschisă vizitatorilor începând cu luna aprilie a acestui an.

Proiectul aparține Administrației Cetății Oradea și Asociației „Cei 40 de mucenici”, și este realizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Mai multe detalii, aici.


Expoziția Fenomenul Pitești, între întuneric și lumină, Piteşti

Expoziția Fenomenul Pitești, între întuneric și lumină, organizată în incinta Memorialului Închisoarea Pitești, rămâne deschisă vizitatorilor.

Realizată în parteneriat cu IICCMER, aceasta face parte din seria de programe educative aflate sub egida Fundației Memorialul Închisoarea Pitești. Proiectul expozițional Fenomenul Pitești, între întuneric și lumină este câștigător al Concursului de proiecte organizat de IICCMER în 2016.

Mai multe detalii, aici.