Workshop: „ Penitenciarul Râmnicu Sărat reflectat în ochii contemporanilor” (alături de expoziţia instalaţie textilă „MAHRAME: Portrete și Nume: (Rezistența Armată din munți.Ro)”, 26 august – 2 septembrie 2014
Lector: Irina Hasnaș Hubbard, artist plastic, educator muzeal
Descriere:
Scopul includerii workshop-urilor în programul Universităților de Vară este de a schimba dinamismul activităților studenților: de a interactiona nemijlocit, pe lângă dialogul sau dezbaterile cu lectorii – conferențiari și, în plus, de a-și exprima propriile păreri în legătură cu informațiile primite sau discutate în timpul Universității.
Conceptul
Închisoarea e un sit, loc istoric, golit, devastat și ruinat în timp. El poate fi receptat de public (afectiv sau cognitiv): 1. doar fragmentar, 2. din date cunoscute din memorii și documente și 3. în mod subiectiv, după cum poate fiecare sistematiza informațiile la momentul vizitării.
Această receptare se poate realiza chiar și prin materialitatea precară, dar paradoxal inepuizabilă a sitului, atâta timp cât rămășițele nu dispar de tot. Trebuie să ne forțăm să îl „cercetăm” cu atenție. Pe de altă parte, trebuie folosită și imaginația și bagajul din cultura generală.
O reconstituire majoră sau fidelă nu este posibilă. Orice intenție în acest sens este sortită eșecului și prostului gust.
O anume reconstituire a unor stări sau evenimente ar putea fi facută prin mijloace artistice și cu tehnologie combinată (digitală și mecanică).
Activitate
Participanții primesc câte o oglindă 15 cm x 15 cm înrămată și vor străbate celularul central și camerele adiacente privindu-le „prin oglindă”, „cadru cu cadru”, nu direct și nu în ansamblu. Scopul e de a-și impune o privire (en. a gaze) indirectă asupra sitului, ca prin prisma unui aparat – un aparat foto pentru un artist, de aceea pasul următor este să realizeze fotografii, încadrând subiectul ales cu ajutorul oglinzii. Putem compara gestul fotografului și cu gestul medicului care realizează o ecografie – el nu privește direct organele consultate, ci privind în ecran.
Pașii
Participanții își stabilesc un traseu propriu. Lucrează singuri sau în echipă.
Vor produce fiecare un număr de minimum 10 imagini.
Fotografiază imaginile din oglindă, selectând detalii în care să descopere ceva la “firul ierbii”, oricât de mărunt, de insignifiant sau de distrus, incluzând și obiecte care par a fi de dată mai recentă. De asemenea, se pot include și pe ei înșiși în oglindă sau în compoziția fotografiei.
Eseu
Este un demers de detectiv, care caută și acolo sau atunci când se pare că nu mai nimic de găsit. A căuta urme, dovezi într-un spațiu istoric devine și un demers creativ – te apropii de căutările și rigorile unui fotograf – analizezi lumina/ umbra, cauți unghiul potrivit, decizi ce focusezi și ce lași încețoșat, încadrezi vertical sau orizontal sau în diagonală, lași subiectul neatins sau intervii în compoziție, alegi subiecte diferite sau preferi variațiuni pe aceeași temă, te descoperi pe tine parte din „peisaj” etc.
Oricât de mic sau întâmplător este „acel ceva” găsit, el este important pentru se întărește ideea că dacă părăsești spaima sau disprețul față de Gol și Absență (lipsa dotărilor, mobilierului, mesajelor etc.) și te apleci, sau te apropii de ceea ce a rămas îți activezi simțul văzului, al pipăitului și al mirosului (treptat și aerul capătă un gust), descoperi ce ai bănuit sau nu. Oricum descoperi ceva, nu mai ești ca la început, când credeai că ai intrat într-un spațiu gol.
Golul ia „forma vasului”. Vasul e clădirea. După ce străbați clădirea în lung și în lat căutând ceva, descoperi că ea este „obiectul”. Clădirea nu mai este Penitenciar, ci un obiect eliberat de funcții și scopuri, este un martor care poate povesti multe cu ajutorul altor elemente auxiliare – documente, mărturii, biografii, cifre, obiecte etc.
Scopul acestui exercițiu de privire în oglindă este să nu străbați rapid un spațiu memorial, să te forțezi să plasezi la locul lor ce crezi că lipsește, să reconstruiești spațiul, să cauți de unde bate lumina, să măsori distanțele, să te poziționezi în oglindă sau să te scoți din ea, să te joci, să fii prezent, și astfel să purifici cu tine acel loc și să nu-l lași uitării.
E important să fii acolo, pentru că acolo ne putem pune o serie de întrebări: întrebarea cum a rămas așa sau cum a ajuns în acea stare?! E șansa să reflectăm asupra faptului că monumentele se transformă în ruine, ele devin locuri cu legi proprii, pentru alte destinații și se îndepărtează de ceea ce ar fi o construcție umană, spre a se îngropa în peisajul natural.
