Volumul Conversaţii cu Molotov a apărut cu sprijinul IICCMER
La editura Corint a fost publicat, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), volumul Conversaţii cu Molotov, care sintetizează discuţiile pe care poetul Feliks Ciuev le-a avut cu politicianul şi diplomatul Viaceslav Molotov de-a lungul a 17 ani, din 1969 până în 1986. Cu o consecvență specifică disciplinei de partid, Molotov își amintește despre camaraderia cu Lenin, despre rolul pe care l-a jucat în lovitura de stat bolșevică din octombrie 1917 și activitatea din timpul lui Stalin, cu negocierile pentru semnarea pactului germano-sovietic (1939), dar și despre înlăturarea sa din viața politică, petrecută în [...]
Lista înscrierilor la concursul de manuscrise organizat de IICCMER, ediția 2016-2017
În urma analizării dosarelor de înscriere pentru ediția a II-a a Concursului de manuscrise (2016-2017), Comisia de Verificare și Jurizare este în măsură să anunțe lista celor înscriși cu propuneri de publicare. Manuscrisele acceptate vor fi analizate de către membrii Comitetului Director al IICCMER, care va hotărî câștigătorii până la data de 3 iulie. NR CRT. NUME LUCRARE DECIZIA 1. Brănescu Isabela Dacă vreți să faceți o poezie admis 2. Matus Adrian Rebelii cu o cauză. Receptarea contraculturii americane în Europa Centrală și de Est în timpul comunismului admis 3. Stoenescu [...]
Povestea generaţiei noastre. De la monarhie la democraţie. Liceul Spiru Haret de Matei Cazacu, Ioana Creţoiu şi Ladislau Hajos, prefață de Andrei Pleșu, Ed. Corint, București, 2016
Pe piața editorială a ultimilor ani putem observa o anumită resuscitare a memorialisticii, prin apariția unor antologii pe tema comunismului care încearcă să trezească atenția tinerilor cititori. Nu e de mirare, dacă ne gândim că cei care s-au născut după căderea regimului comunist sunt tot mai mulți și deja maturi (copii născuți după 1989 se apropie de vârsta de 30 de ani!), iar cei care l-au cunoscut prea bine rămân tot mai puțini. În afară de ignoranța circumstanțială a tineretului de azi, mai există și încercările unor autori, venite din superficialitate sau rea-voință, de a crea confuzii și ambiguități, menite [...]
Lansarea unui volum inedit despre cenzura din perioada comunistă a avut loc pe 5 aprilie la Biblioteca Naţională a României
București, 3 aprilie 2017. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22), vă invită miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 17:30, la evenimentul de lansare a volumului Caiet de cenzor de Liliana Corobca. Întreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrată, despre care era interzis să vorbeşti – este rezumată în acest caiet-jurnal, ce dezvăluie nu doar structurile instituţiei cenzurii, ci şi viaţa de culise, cu frământările, revoltele şi culpabilizările celor care decideau soarta cărţilor. De profesie cititori şi vânători de greşeli ideologice, asaltaţi de [...]
CALL FOR PAPERS: ANUAR IICCMER, vol. XII: INCURSIUNI BIOGRAFICE ÎN COMUNISMUL ROMÂNESC
Biografia a fost adesea socotită o specie istoriografică facilă, fiind pe nedrept marginalizată. Această atitudine a fost cauzată şi de intruziunea până la confuzie a abordării hagiografice într-un segment istoriografic totuşi esenţial. Din fericire, în ultimele decade, acest gen a cunoscut o puternică revigorare. Cel puţin în privinţa istoriei contemporane, biografii consistente, rodul unor activităţi de cercetare serioase şi nu de puţine ori interdisciplinare, au deschis drumul, pătrunzând în mediul academic şi pe piaţa cărţii, susţinând dezbaterea şi contribuind la o deplină înţelegere a fenomenelor istorice. Pentru că descifrarea unui univers începe obligatoriu cu înţelegerea celor care l-au populat. Călătoria [...]
A apărut volumul Sorin Radu, Cosmin Budeancă (eds.), Countryside and Communism in Eastern Europe. Perceptions, Attitudes, Propaganda
Editura internaţională Lit a publicat volumul Countryside and Communism in Eastern Europe. Perceptions, Attitudes, Propaganda de Sorin Radu şi Cosmin Budeancă (eds.), care cuprinde lucrările prezentate în cadrul Conferinţei Internaţionale cu acelaşi nume, desfășurată la Sibiu în septembrie 2015, și la care IICCMER a fost co-organizator. Lucrarea oferă o perspectivă comparativă a transformărilor comuniste care au avut loc în mediul rural din câteva țări ale fostului „bloc sovietic”, concentrându-se, în principal, asupra organizării și practicilor politice, a reformelor agrare și colectivizării agriculturii, a schimbărilor sociale și de mentalitate, a instrumentelor și metodelor politice prin care regimurile comuniste au încercat transformarea [...]