Pe 30 decembrie 2013 se împlinesc 66 de ani de la abdicarea forţată, în 1947, a Regelui Mihai I al României, moment apreciat ca fiind deosebit de important în istoria recentă a României şi in evoluţia transformărilor care aveau să ducă la instaurarea, pentru mai bine de 40 de ani, a regimului comunist. La finele anului 1947, Regele Mihai rămăsese singurul lider al unui stat din Europa Centrală şi de Est care reprezenta încă politica democratică şi forma de guvernământ de dinainte de război. În acest context, evenimentele ce aveau să urmeze deveniseră previzibile. În interviurile realizate de scriitorul Mircea Ciobanu cu Suveranul imediat după 1989, Regele vorbeşte despre atmosfera politică din lunile ce au predecedat abdicarea: „Începând cu august 1944, provocările, sabotajele, actele de diversiune puse la cale şi supravegheate de Moscova au fost atât de numeroase şi atât de insistent puse în seama unor forţe politice care nu mai pridideau să se disculpe, încât am impresia că toată lumea era foarte obosită.” (Ciobanu, 1991, 62)
În noiembrie 1947, Regele Mihai a fost invitat să participe, la Londra, la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a a Regatului Unit. Cu acest prilej, a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, cea care ulterior avea să-i devină soţie. Povestind acest episod, Regele Mihai aminteşte şi de relaţia tensionată pe care o avea cu guvernul de la acea vreme: „Cam pe la sfârşitul lunii octombrie am primit din partea Regelui Angliei invitaţia de a participa la nunta Principesei Elisabeta, actuala regină. Acolo am reîntâlnit-o pe Regina Ana, pe atunci Principesa de Bourbon Parme. În seara acestei recepții am cerut mâna Principesei Ana. […] Când am plecat spre Londra de la Băneasa, la aeroport erau de faţă toţi membrii guvernului, cu zâmbetul pe buze, afabili. În decembrie, când ne-am întors, atmosfera din gara Mogoşoaia era glacială. Un contrast care n-ar fi trebuit să mă surprindă. Groza spera să nu mă mai întorc în ţara. I-ar fi fost mai simplu să spună că am părăsit ţara dintr-un motiv sentimental, că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.” (Ciobanu, 1991, 54-56)
Chemat de la Sinaia, unde se afla cu mama Sa, Regina Elena, la Palatul Elisabeta din București pentru ”o chestiune de familie”, Regele Mihai a fost întâmpinat pe 30 decembrie în Palatul de pe Șoseaua Kisselef de către Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al Economiei. Cei doi l-au șantajat pe Rege să abdice și i-au solicitat să semneze un act redactat dinainte, sub pericolul asasinării a numeroși tineri arestați în lunile și anii care au succedat preluării controlului asupra guvernului de către comuniști și partenerii lor, cu sprijinul militar sovietic. Așa cum arată documentele din arhive, lovitura de stat fusese minuțios pregătită inclusiv prin asedierea Palatului Elisabeta de către trupe speciale și tăierea legăturilor telefonice.
În şedinţa din aceeaşi zi a Cabinetului, Petru Groza a declara: „(…) monarhia constituia o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. (Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din ziua de 30 Decembrie 1947, ora 15:30)
La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg.
Curând, pe 3 martie 1948, la Londra, Regele a denunțat abdicarea, considerând-o ”un act de violență” și afirmând deschis: ”nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus”.
La 10 iunie 1948, în exil, Regele Mihai se va căsători cu Principesa Ana, la Atena. În aproape jumătate de veac de exil și pribegie, cuplul regal a locuit, pe rând, în Italia (până la sfârșitul anului 1948 au stat la Vila Sparta, lângă Florența, în locuința Reginei-mamă Elena), Elveția și Anglia, într-un final întorcându-se și stabilindu-se în Elveția, la Versoix. În anii de exil ai familiei regale, s-a născut la Lausanne, pe 26 martie 1949, prima fiica a Principesei Ana și a MSR Mihai I, Principesa Margareta a României.
După 1989, Regele Mihai a încercat de mai multe ori să revină în România, însă a fost împiedicat de autorități. Abia în 1997 i-a fost redată cetățenia română. Prin legăturile de rudenie pe care le are cu monarhiile europene şi anvergura importanței sale istorice, Regele Mihai a fost un ambasador neoficial în procesul aderării României la Uniunea Europeană şi la NATO. Astăzi, Regele Mihai este ultimul supraviețuitor dintre şefii de stat din timpul celui de al Doilea Război Mondial; pe 25 octombrie 2013, Regele a împlinit 92 de ani.
Bibliografie
Ciobanu, Mircea, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991.
Portal Procesul Comunismului – Presiunile făcute asupra Regelui Mihai
Text redactat de Tudor Mihăescu