Școli de vară pentru pasionații de istorie, organizate în această vară de către Institutul de Memorie Istorică din Estonia
Institutul de Memorie Istorică din Estonia în colaborare cu Ambasada Republicii Federale Germania anunță organizarea, în vara acestui an, a două școli de vară adresate celor interesați de istorie. Astfel, în perioada 25-30 iulie 2021, va avea loc școala de vară dedicată profesorilor și tinerilor istorici. Studenții și elevii cu vârsta de cel puțin 16 ani pot participa la un program conceput pentru ei, care se va derula în perioada 1-6 august 2021. Programele se concentrează pe istoria crimelor împotriva umanității și a încălcării drepturilor omului în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial din perspectiva experienței Estoniei. [...]
Ecourile lansării volumului Iluzia Cristalizării din București
București, 15 noiembrie 2019. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat joi, 14 noiembrie, începând cu ora 18:30, la Jockey Club Român lansarea volumului Iluzia Cristalizării, Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu-Suțu. În cadrul lansării a avut loc prima proiecție din București a filmului Grup Canal ’77, odisee povestită de singurul supraviețuitor Radu Negrescu-Suțu. Liliana Corobca, coautor: În căutările mele, am acordat o atenție sporită fenomenului exilului. Nu m-am oprit asupra marilor personalități, ci am vrut să cunosc poveștile oamenilor care nu se află atât de mult în centrul atenției. Descoperirea lui Radu Negrescu-Suțu a fost pentru [...]
Şcoala de Vară de la Braşov – o experienţă unică pentru 17 liceeni
Bucureşti, 9 iulie 2018. În perioada 2-7 iulie 2018, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, a organizat la Braşov cea de-a IX-a ediţie a Şcolii de vară pentru liceeni. Ediţia din acest an a vizat familiarizarea elevilor de liceu cu istoria comunismului din România şi înţelegerea efectelor pe care regimul comunist le-a avut asupra societăţii româneşti. Cei 17 participanţi ai Şcolii de Vară de la Braşov au fost selectaţi în urma concursului de creație „Ce a însemnat comunismul în istoria României?”. În cadrul evenimentului au susţinut prelegeri şi workshop-uri: Ilinca [...]
Rezultatele concursului de creaţie „Ce a însemnat comunismul în istoria României?”
În urma evaluării proiectelor înscrise în concursul de creație pentru liceeni „Ce a însemnat comunismul în istoria României?”, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), juriul a desemnat câştigători următorii elevi: Câştigători Şcoala de Vară de la Braşov: Alion Violeta Roxana Apan Letiția Teodora Bucur Tiberiu Constantin Emanoil Crudu Mălina Enache Cezar Victorin Epure Simona Gabrian Andreea Ghidiu Codrin Marin Andrei Radu Maria Răileanu Cristiana Sacrieru Ioan-Nicolae Tomșa Oana Bianca Ursan Emanuel Văduva Ana Maria Valșan Miruna Gabriela Vițel Alina Ioana Câştigători Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat: Avram Teodora Bejan Ionela Luisa [...]
Lansarea concursului de creaţie „Ce a însemnat comunismul în istoria României?”
În perioada 23 aprilie – 3 iunie 2018, IICCMER organizează concursul de creaţie „Ce a însemnat comunismul în istoria României?”, adresat elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ din România, publice sau private, acreditate de Ministerul Educației Naționale. Concursul de creație are ca scop cunoașterea istoriei comunismului din România și înțelegerea efectelor pe care regimul instaurat între 1945-1989 le-a avut asupra societății românești. În prezent, elevii de liceu din România reprezintă una dintre primele generații care nu au cunoscut în mod direct experiența vieții în comunism. Astfel, cunoștințele despre regimul instaurat în țară în perioada 1945-1989 provin din familie, [...]
Un proiect al unor elevi buzoieni pentru promovarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat a obţinut locul 3 la concursul naţional EUROSCOLA
Elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău au câştigat locul al treilea la concursul naţional EUROSCOLA cu proiectul „Unsilence the pain”, care urmăreşte promovarea fostei închisori comuniste de la Râmnicu Sărat. Astfel, membrii echipei se numără printre cei care vor participa, în 2018, la Zilele Euroscola de la Strasbourg cu ocazia Anului european al patrimoniului cultural. Cea de-a X-a ediţie a Concursului naţional EUROSCOLA s-a desfăşurat sub titlul „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identităţii europene” şi a urmărit promovarea monumentelor istorice europene. Elevii au fost provocaţi să găsească un element de patrimoniu din zona în care locuiesc şi să [...]