Moartea lui Ion Mihalache (1882-1963)

Ion Mihalache s-a născut la 15 februarie 1882 în satul Goldeştii-Badii, comuna Topoloveni, judeţul Argeş, într-o familie săracă, cu mulţi copii. A absolvit Şcoala Normală din Câmpulung şi după ce o scurtă perioadă a fost numit învăţător la Ludeşti în Dâmboviţa, a revenit ca dascăl în locurile natale de la Topoloveni. 

Unul dintre principiile de bază ale ţărănismului a fost dezvoltarea în agricultură a unui sistem cooperatist bazat pe dreptul asupra proprietăţii cu posibilitatea de a o transmite sau a o vinde. Asocierea ţăranilor în cooperative le permitea achiziţionarea de maşini agricole, de îngrăşăminte şi construirea unor silozuri, magazii pentru desfacerea produselor lor în condiţii avantajoase. Politica economică a lui Mihalache avea în vedere de asemenea şi crearea unei mici industrii bazată pe ateliere de meserii care să valorifice produsele gospodăriilor ţărăneşti. În afara preocupărilor din sfera economică care vizau îmbunătăţirea traiului ţărănimii sărace, lipsită de pământ, Ion Mihalache a fost interesat de crearea în lumea sătească a unei adevărate mişcări socio-culturale menită să îi facă pe ţărani să conştientizeze drepturile şi libertăţile pe care le au şi să lupte pentru respectarea acestora. În acest sens a încurajat construirea de şcoli, biserici, biblioteci; a promovat în mediile intelectuale de la sate ideile de libertate şi dreptate socială; a susţinut satisfacerea a două revendicări sociale şi politice importante pentru ţărani: împroprietărirea şi votul universal. 

În urma participării la Primul Război Mondial, Mihalache a primit de la regele Ferdinand însemnul “Ordinului Mihai Viteazul”. Începând din anul 1918, fruntaşul ţărănist s-a implicat tot mai mult în viaţa politică. La 5 decembrie 1918 a înfiinţat Partidul Ţărănesc. În urma alegerilor din noiembrie 1919 s-a constituit un guvern de coaliţie în cadrul căruia Mihalache a deţinut portofoliul de ministru al Agriculturii şi Domeniilor. 

La 10 octombrie 1926 împreună cu Iuliu Maniu au realizat unificarea dintre Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţional. Astfel, a luat naştere Partidul Naţional-Ţărănesc (P.N.Ţ.). La alegerile din 1928 naţional-ţărăniştii au obţinut 78% din voturi şi în perioada 1928-1933 s-au aflat la guvernare. Mihalache a deţinut în acea perioadă funcţiile de ministru al Agriculturii şi ministru de Interne. La mijlocul anilor ’30 Partidul Naţional Ţărănesc era măcinat de o serie de frământări interne determinate de fracţiunea formată în jurul lui Vaida-Voevod care avea să se desprindă din partid. Pe fondul acestor neînţelegeri, Maniu s-a retras de la şefia partidului şi, în perioada 1933-1937, preşedinte al P.N.Ţ. a fost Ion Mihalache. Maniu şi Mihalache au protestat faţă de abuzurile şi încălcările drepturilor şi libertăţilor de către regimurile dictatoriale ale lui Carol al II-lea, ale legionarilor şi al lui Antonescu. 

Intrarea României în război nu l-a lăsat indiferent. La doar o zi de la declanşarea la 23 iunie 1941 a războiului antisovietic, Mihalache a telegrafiat la Marele Stat Major şi a solicitat să fie mobilizat pe frontul de Răsărit pentru a participa la războiul de eliberare a Basarabiei. Împreună cu Maniu a colaborat cu restul forţelor politice şi cu regele Mihai la pregătirea înlăturării Mareşalului Ion Antonescu la 23 August 1944. Cei doi lideri ţărănişti s-au implicat în perioada premergătoare actului de la 23 August în toate negocierile care s-au purtat pentru scoaterea României din războiul purtat alături de Germania.

Cunoscut fiind faptul că unele dintre teoriile doctrinei ţărăniste a lui Mihalache (lupta împotriva oligarhiei politice, lupta împotriva nedreptăţilor sociale, ş.a.) se asemănau cu cele ale stângii, comuniştii i-ar fi propus în martie 1945 fruntaşului ţărănist colaborarea la guvernare, dar acesta ar fi refuzat. Refuzul de a colabora cu regimul ar fi determinat căderea lui Mihalache în dizgraţia autorităţilor comuniste. Vâşinski a dat instrucţiuni prim-ministrului Petru Groza să nu îi permită intrarea în ianuarie 1946, din partea P.N.Ţ. în guvernul lărgit cu reprezentanţi ai opoziţiei şi să nu i se dea voie să îşi depună candidatura pentru un loc de deputat la alegerile din noiembrie 1946. Alegerile din 1946 au fost un succes pentru naţional-ţărănişti dar comuniştii au falsificat rezultatul votului şi şi-au atribuit o falsă victorie.

Pe 14 iulie 1947 Ion Mihalache împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziaruluiDreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Grupul de conducători ţărănişti a fost arestaţi în dimineaţa de zilei de 14 iulie când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău. După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” au urmat rând pe rând arestarea în mare parte a conducerii  Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea partidului, ancheta şi organizarea procesului liderilor ţărănişti. La şedinţa de guvern din 29 iulie a fost adoptat Jurnalul nr. 1027 privind desfiinţarea P.N.Ţ. Hotărârea de lichidare a P.N.Ţ. a fost votată în Camera Deputaţilor cu 294 voturi pentru şi 1 vot contra. 

Între 25 octombrie şi 11 noiembrie 1947 s-a judecat procesul organizat fruntaşilor naţional-ţărănişti. La 12 noiembrie 1947 Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”. A urmat un lung drum al închisorilor comuniste. Către sfârşitul anului 1947 a fost trimis la penitenciarul Galaţi unde a stat până la 14 august 1951 când a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul. A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit. 

Într-o comunicare prezentată în martie 1993 la simpozionul Ion Mihalache în faţa istoriei, Ion Diaconescu relata cum în 1957, când a ajuns la închisoarea Râmnicu Sărat împreună cu un lot de ţărănişti, l-a auzit pe Ion Mihalache care din celula în care era închis striga: „Aici Ion Mihalache. Sunt terorizat că nu vreau să dau declaraţiile mincinoase ce mi se cer. Sunt bolnav şi mi se refuză medicamentele”.Diaconescu declara că la Râmnicu Sărat, şase ani aproape zilnic l-a auzit pe Mihalache cum gemea când era lovit de gardieni şi era aruncat jos pe ciment pentru că nu se mai putea scula din pat. Regulamentul închisorii prevedea că între orele 5 dimineaţa şi 10 seara deţinuţii nu aveau voie să se atingă de pat.

În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat. Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie. Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate”.

Despre omul şi politicianul care a fost Ion Mihalache, Ion Diaconescu spunea: „Modest dar curajos, dominat de bun simţ, cinstit cu sine însuşi şi cu semenii săi, harnic ca o albină, totdeauna şi-a consumat întreaga energie pentru binele celor năpăstuiţi. Având permanent faruri călăuzitoare credinţa creştină şi iubirea de patrie, era firesc să nu rătăcească drumul”.

Text redactat de Cristina Roman

***

Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid.

Regimul discreționar aplicat deținuților politici de la Râmnicu Sărat reiese cu certitudine din declarațiile supraviețuitorilor, din documentele de arhivă și din actele de constatare a decesului, identificate de cercetătorii IICCMER în arhive. Odată cu denunțul penal, IICCMER a transmis Parchetului probele referitoare la activitatea lui Vișinescu, probe care constau în câteva sute de documente de arhivă și mărturii.

Regimul de exterminare pus în aplicare de lt.-col. (r.) Vişinescu este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament și, nu în ultimul rând, prin decesele survenite. Pe toată perioada recluziunii la Râmnicu Sărat, deținuții politici au fost izolați, au trăit în condiții mizerabile de cazare, suferind de frigul insuportabil din celule și fiind victimele sancțiunilor fizice crunte aplicate pentru abateri minore, orice fel de activitate fiindu-le interzisă.

Povestea abuzurilor fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat a făcut rapid înconjurul lumii. Entităţi media prestigioase la nivel mondial, precum  The Washington Post, BBC, Reuters, The Economist, FoxNews, ABC News, Al Jazeera și mulţi alţii, au publicat materiale ample despre acţiunea IICCMER în cazul Vişinescu, care au contribuit semnificativ la creşterea notorietăţii Institutului la nivel global şi la cunoaşterea contribuţiei acestuia la conservarea memoriei, sancționarea crimelor comunismului şi la onorarea amintirii victimelor acestui regim.

Pentru mai multe informaţii despre fosta închisoare Râmnicu Sărat și demersul IICCMER de a o transforma într-un Muzeul Memorial vă rugăm să vizitațiwww.memorialulramnicusarat.ro 

Bibliografie:
Diaconescu, Ion Ioniţoiu, Cicerone, Prin ungherele iadului communist Râmnicu Sărat, Bucureşti, 2007;
Diaconescu, Ion, Ţepelea, Gabriel (coord), Ion Mihalache în faţa istoriei, Editura Gândirea Românească, Bucureşti, 1993;
Giurescu, Dinu, C., Lichidatorii. România în 1947, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010;
Stan, Apostol Ion Mihalache. Destinul unei vieţi, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999.