Marţi, 21 octombrie 2014, în Cimitirul Central din Bistriţa a avut loc sfinţirea monumentului funerar închinat celor trei martiri anticomunişti, care au fost împuşcaţi de Securitate la 24 iunie 1949 pe Dealul Crucii, într-un loc izolat situat în zona de întâlnire a limitelor de hotar ale satelor Nepos, Feldru şi Rebra din jud. Bistriţa-Năsăud. Victimele răpuse de gloanţele Securităţii, Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Toader Dumitru, au făcut parte din conducerea organizaţiei anticomuniste Liga Naţională Creştină. Imediat după execuţie, trupurile lor au fost înhumate într-o groapă comună săpată în acelaşi loc. 

IICCMER a organizat în zilele de 27-28 aprilie 2009 o acţiune de căutare a mormântului comun în urma căreia osemintele victimelor au fost descoperite şi identificate. În 24 iunie 2009, la împlinirea a exact 60 de ani de la săvârşirea crimei, rămăşiţele pământeşti ale celor trei martiri au fost reînhumate cu serviciu religios şi onoruri militare în Cimitirul Central din Bistriţa, găsindu-şi astfel un loc meritat de odihnă veşnică. La căpătâiul lor a fost pusă atunci o troiţă de lemn, care acum a fost  înlocuită cu un monument în piatră.

Slujba de sfinţire a monumentului a fost oficiată de către Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în prezenţa înalţilor reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi ale municipiului reşedinţă de judeţ, a rudelor şi urmaşilor victimelor, precum şi a unui numeros public.

În încheierea manifestării au rostit discursuri preotul ortodox din satul Nepos, Vasile Rus, care este nepotul lui Toader Dumitru, şi Gheorghe Petrov, reprezentant al  IICCMER.