Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunță lansarea la București a unei cărți tulburătoare intitulată 40 de istorii de viață din leagănele de copii (titlu original: Voices from the Silent Cradles, Policy Press, 2021) de Mariela Neagu, care va avea loc marți, 14 mai 2024, de la ora 10.00, la sediul IICCMER din București (Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 5, ap. 11).

După succesul lansării organizate în luna aprilie la Cluj-Napoca, Bucureștiul se pregătește să găzduiască un eveniment memorabil, incluzând o masă rotundă cu invitați speciali: autoarea volumului, dr. Mariela Neagu, cercetător la Universitatea din Oxford, Președintele IICCMER, prof univ. dr. Daniel Șandru, dr. Luciana Jinga, expert IICCMER în cadrul Compartimentului Educație și Memorie, precum și pe doi distinși membri ai Senatului României, doamna Lucica Dina Muntean și prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos.

 

Apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, această carte emoționantă prezintă perspectivele a 40 de tineri care au crescut în case de copii, asistență maternală, adopție națională sau adopție internațională după Revoluție, când subiectul „orfanii României” a șocat o lume întreagă.

În ianuarie 1990, la scurt timp după căderea comunismului, televiziunile occidentale au prezentat imagini înfiorătoare din casele de copii din România. Copiii din instituții și cei adoptați din România au devenit apoi subiectul mai multor studii de cercetare din Marea Britanie, SUA și Canada, iar reforma sistemului de protecția copilului a fost o condiție de aderare a României la Uniunea Europeană.

Deficiențele accentuate din sistemul de protecție socială din România postcomunistă pot fi corelate direct cu practicile defectuoase instituite în perioada de dinainte de 1989, perioadă în care abandonul și marginalizarea copiilor vulnerabili erau realități constante.

Cartea este o lectură esențială pentru cei care doresc să afle mai multe despre  experiența din copilărie a acestor tineri, formarea identității și adolescența, analiza traiectoriilor și factorii care le-au influențat din perspectiva lor. De asemenea, studiul include o serie de recomandări pentru politicile din domeniul protecției copilului și de justiție reparatorie pentru cei care au suferit traume ca urmare a plasării lor în diferite tipuri de îngrijire.

Despre autor

Mariela Neagu este cercetător la Universitatea din Oxford și are un doctorat în științe sociale și un master în drepturile omului de la New College, Oxford. În România, a fost implicată în reforma sistemului de protecția copilului ca Secretar de Stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (2007-2009) și coordonator de programe la Delegația Comisiei Europene (1999-2006).

Recenzii

„Numeroasele detalii de îngrijire a copiilor în instituții, asistență maternală, adopție națională și adopție internațională prezentate din acest volum subliniază importanța relațiilor personale și oferă argumente convingătoare pentru evaluarea acestor măsuri de protecție.” (John Eekelaar, Pembroke College, Oxford)

„Acest volum demonstrează că, atunci când drepturile copilului sunt ignorate, iar vocea copilului nu este inclusă în decizii, lucrurile pot lua o turnură nefericită.” (Virginia Morrow, University College, London)

„Cu povești convingătoare din România, Mariela Neagu arată cum pentru copiii care nu pot fi crescuți de propriile familii, calitatea îngrijirii contează mai mult decât tipul de plasament în care cresc.” (Robert Gilligan, Trinity College, Dublin)

Pentru mai multe informații despre activitatea IICCMER, vă rugăm să ne contactați la e-mail office@iiccmer.ro sau la telefon 40 21 316 7565 și să ne urmăriți pe site-ul nostru iiccmer.ro sau pe platformele Facebook și Instagram.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Prim-Ministrului României. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.