„Crima este o crimă împotriva umanităţii când oamenii sunt ucişi din motive entice şi politice.”
În această zi, aducem un pios omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor antisemite, discriminatorii sau rasiste din timpul celui de-al doilea război mondial. Holocaustul petrecut în România acelor ani tulburi nu trebuie uitat sau minimalizat, ci trebuie să rămână în conştiinţa noastră, a tuturor.
Nazismul şi comunismul au fost două sisteme totalitare care au dispus de aceleaşi practici, structuri şi tip de ideologie bazată pe excluderea violentă a celor consideraţi duşmani. Misiunea noastră este aceea de a recupera memoria, de a aduna date, documente şi mărturii care să probeze răspunderea regimurilor totalitare, să identificăm făptuitorii şi să-i aducem în faţa justiţiei.
Crima este o crimă împotriva umanităţii când oamenii sunt ucişi din motive etnice şi politice. Crimele abominabile ale Holocaustului nu pun în umbră cu nimic tragicul crimelor comuniste. Nu există o competiţie, este vorba doar de stabilirea unor criterii universale, de modul în care ne raportăm la totalitarismele care au marcat pentru totdeauna umanitatea şi la victimele lor.
Amintirea ororilor Holocaustului va rămâne pentru totdeauna vie în memoria cetăţenilor României, iar generaţiile viitoare au misiunea de a duce mai departe acest moment de reculegere.
Împreună, solidari, având puterea de a ne asuma faptele trecutului nostru recent, vom putea construi viitorul european al României.
Marius OPREA
preşedintele Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului în România
Bucureşti, 8 octombrie 2006