Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) organizează miercuri, 28.02.2007, la sediul Grupului pentru Dialog Social, Calea Victoriei, nr.120, la ora 12.00, o conferinţă de presă pentru lansarea concursurilor de eseuri şi artă grafică „Ce înseamnă comunismul pentru mine?” .

Concursurile sunt destinate elevilor din clasele V-XII şi sunt organizate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Aceste concursuri au ca scop creşterea interesului elevilor pentru istoria comunismului românesc şi stimularea reflecţiei asupra crimelor, abuzurilor şi discriminărilor pe care regimul comunist le-a impus societăţii româneşti vreme de 40 de ani. Cele mai bune eseuri şi desene vor fi premiate. Valoarea totală a premiilor este de aproximativ 5000 de EUR.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai MEdC, profesori din liceele bucureştene şi experţi ai IICCR.

Proiectul va fi prezentat de către Lucia Hossu-Longin, Secretar General al IICCR, Raluca Grosescu, coordonator al Biroului Documentare din IICCR şi Doru Dumitrescu, Inspector General de Istorie din cadrul Direcţiei de Învăţământ Preuniversitar al MEdC.