Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, orele 11.00, în sala H1 (Corpul H) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi) vor fi lansate patru noi apariţii editoriale având ca tematică represiunea comunistă în România.

Cele patru noi volume sunt:

  • Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Pleşa, Sorin Andreescu, O istorie a comunismului din Romania. Manual pentru liceu , Iaşi , Editura Polirom, 2008.
  • Andrei Muraru (coordonator), Clara Mareş, Dumitru Lăcătuşu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petre, Sorin Cucerai, Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iaşi, Editura Polirom, 2008.
  • Dorin Dobrincu (editor), Listele morţii. Deţinuţi politici decedaţi în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securităţii, 1945-1958, Iaşi, Editura Polirom, 2008.
  • Adrian Neculau (coordonator), La vie quotidienne en Roumanie sous le communisme, L’Harmattan , 2008.

La eveniment vor lua cuvântul: Cătălin Botoşineanu (Directorul Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale), Ovidiu Buruiană (lector la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi), Adrian Cioflâncă (cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi) şi Florea Ioncioaia (conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi). De asemenea, la lansare vor participa coordonatorii şi o parte dintre autori. 

Reamintim că Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului a fost înfiinţat prin încheierea unui protocol între Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, în luna noiembrie 2006. CSCP a fost lansat oficial pe 23 octombrie a.c. 

Pentru informaţii suplimentare: Andrei Muraru – secretar al Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, Tel. 07280 40 862