În cursul zilei de astăzi, 24.03.2010, la sediul Ministerului Public, a avut loc o întâlnire între Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Laura Codruţa Kövesi şi Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, domnul Ioan Stanomir şi Secretarul Consiliului ştiinţific al acestei instituţii, domnul Bogdan Cristian Iacob.
Agenda întrevederii şi analizele efectuate în cadrul discuţiilor purtate au concluzionat că este oportună iniţierea unei colaborări instituţionale ale cărei obiective să vizeze:
- necesitatea constituirii unui grup comun de lucru, ce urmează sa abordeze dintr-o dublă perspectivă, judiciară şi istorică, analiza prescriptibilităţii răspunderii penale în cauzele privind condamnarea crimelor comunismului precum, a faptelor penale de acelaşi gen din dosarele „Revoluţiei” şi „Mineriadei”. Natura acestui demers comun este determinată de temeiurile oferite de cadrul procesual penal al perspectivei judiciare, diferit de analiza istorică, însă deopotrivă necesare din perspectiva societăţii româneşti.
- încheierea unui protocol de colaborare instituţională, în perioada imediat următoare, care să permită cercetătorilor institutului să analizeze din perspectiva istorică documentele din dosarele care au fost definitiv soluţionate de procurori (cauze având ca obiect condamnarea crimelor comunismului, evenimentele din Decembrie 1989 precum şi pe cele din timpul mineriadei) şi, totodată, să le pună la dispoziţie specialiştilor institutului copii după aceste documente.
Stabilirea adevărului judiciar, sarcină legală a autorităţilor judiciare, se desfăşoară în temeiul normelor penale si procesual penale şi se întemeiază pe obligaţia respectării întocmai a normelor procesuale şi procedurale, ce prevăd condiţiile, cadrul şi termenele exercitării acţiunii penale. Numai în baza unui probatoriu administrat cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale poate fi stabilită concordanţa dintre realitatea obiectivă şi autorii faptelor penale.
IICCMER se angajează să participe în mod direct la opera de colectare a dovezilor istorice (surse scrise, mărturii ale participanților și victimelor represiunii sau probe materiale) în vederea atingerii obiectivului comun al consolidării statului de drept prin asumarea unei etici a memoriei în raport cu perioada comunistă.