În cadrul unei investigaţii arheologice iniţiate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), desfăşurată în perioada 26-28 iunie 2013, au fost identificate rămăşiţele martirului anticomunist Alecsa Bel, ucis prin împuşcare din ordinul Securităţii la 25 decembrie 1949.

Alecsa Bel s-a născut la 5 decembrie 1897 în satul Cufoaia, oraşul Târgu Lăpuş din jud. Maramureş. A deţinut o poziţie de prestigiu în sat, având în proprietate terenuri şi animale. A făcut politică liberală, iar între anii 1940 şi 1946 a fost primar în comuna natală din partea Partidului Naţional Liberal. Declarat chiabur de către comunişti, care l-au acuzat de sabotarea economiei, şi supravegheat de Securitate, Alecsa Bel s-a ascuns în pădurile şi satele din zonă. A fost judecat în absenţă şi condamnat la un an de închisoare, însă a refuzat să se predea, sperând în schimbarea regimului politic din ţară. În seara zilei de 24 decembrie 1949, a fost capturat în propria casă şi împuşcat sub ochii familiei. Pretextul crimei, consemnat în actele Securităţii, a fost fuga de sub escortă.

Conform surselor documentare, plutonul de execuţie a fost alcătuit din şase subofiţeri de miliţie, conduşi de către sergentul major Fabian Trif. Din pluton au mai făcut parte Aurel Coc, Luţu Florea, Vasile Paşca, Ioan Satmari şi Gheorghe Vârtig. Împuşcarea s-a făcut arbitrar, nefiind bazată pe vreo sentinţă emisă de o instanţă judecătorească. Crima a fost înfăptuită din ordinul direct al fostului maior Nicolae Briceag (n.1916 – d.1998), care, în anul 1949, deţinea funcţia de şef al Securităţii fostului judeţ Someş cu reşedinţa la Dej. Nimeni nu a fost tras la răspundere şi nu a suportat rigorile legii de atunci sau de astăzi.

Mormântul lui Alecsa Bel a fost identificat pe terenul fostei sale proprietăţi, la 95 metri sud-vest de fosta sa casă, aflată astăzi în ruine. 

Săpătura arheologică a fost executată pe întreaga suprafaţă delimitată de cadrul din beton al mormântului. Osemintele au fost descoperite la adâncimea de -1,40 metri de la nivelul actual de călcare sau la -1,59 metri de pe suprafaţa cadrului de beton. Lungimea scheletului era de 1,74 metri, iar starea de conservare precară. Compoziţia chimică a solului a determinat descompunerea rapidă a sicriului, veşmintelor, precum şi degradarea scheletului. Defunctul a fost depus în poziţia culcat pe spate cu braţele pe lângă corp. Antebraţul stâng era îndoit din cot în unghi drept, palma fiind aşezată pe abdomen, iar antebraţul drept era îndoit oblic, sub cel stâng, cu palma aşezată pe bazin. Singurele obiecte descoperite şi recuperate au fost trei nasturi mici. De asemenea, a fost găsită o cană confecţionată din porţelan alb, care a fost spartă intenţionat la înhumarea defunctului prin aruncarea ei deasupra sicriului. Acest gest reprezintă un obicei ritualic de înmormântare, care încă se practică în unele zone ale ţării.

După înregistrarea şi fotografierea tuturor detaliilor de săpătură a urmat demontarea scheletului şi recompunerea lui în afara gropii de către medicul legist, care a efectuat examinarea medico-legală. Deşi osemintele se aflau într-o stare avansată de degradare, în omoplatul stâng au fost observate două orificii provocate de gloanţe, confirmând astfel faptul că moartea defunctului a survenit prin împuşcare.

După încheierea constatărilor, osemintele au fost depuse într-o lădiţă de lemn la capătul căreia a fost oficiată o slujbă de pomenire. Osemintele au fost apoi reînhumate în aceeaşi groapă de înmormântare.

Colectivul de cercetare a fost alcătuit din istoricul Marius Oprea, directorul Departamentului Investigaţii Speciale IICCMER, Andrei Lascu, cercetător IICCMER, şi arheologii Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza. De asemenea, la această acţiune au participat procurorul militar colonel-magistrat Viorel Siserman,  medicul legist Alin Căpâlneanu, precum şi ofiţeri criminalişti de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş.