În perioada 10 – 24 mai 2016 IICCMER a organizat, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, expoziţia EXPUNERI, care surprinde destinele unor foști deținuți politici din România comunistă în fotografii din albumul de familie, din detenție şi de după eliberare. Proiectul a fost iniţiat de regretata Dana Cenuşă (Administraţia Naţională a Penitenciarelor).

La evenimentul de lansare, desfăşurat pe 10 mai, au luat cuvântul Luciana Jinga și Irina Hasnaș, experţi IICCMER la Biroul Educaţie şi Memorie, și Mirela Chioveanu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Pe data de 24 mai, la închiderea expoziţiei, un grup de 50 de elevi coordonaţi de dna profesoara Mirela Chioveanu s-a întâlnit cu doamna dr. Galina Răduleanu, fost deţinut politic, fostă elevă a liceului. Dna dr. Răduleanu nu mai păşise în clădire din ziua în care a fost exmatriculată, în anul 1952, din cauza unui jurnal în care îşi nota opinii împotriva regimului. Tinerii au fost impresionaţi de destinul şi caracterul fostei lăzăriste, ajunsă medic psihiatru după o detenţie politică de 4 ani.

Expoziţia EXPUNERI a fost vernisată pentru prima oară în luna decembrie a anului trecut la Teatrul Naţional din Bucureşti şi este una itinerantă. Aceasta a fost expusă în luna aprilie la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, urmează să fie prezentată şi în alte licee.

„Scopul expoziției itinerante prin licee este de a prezenta elevilor, într-un mod accesibil, prin fotografii și documente, fractura care s-a comis în viața oamenilor care au trecut prin detenție în perioada comunistă și a membrilor familiilor lor. Persoanele evocate provin din zone geografice și sociale diverse, au vârste diferite, cu sentințe lungi sau scurte, sunt persoane cunoscute sau necunoscute. IICCMER are credința că, venind în întâmpinarea elevilor, în sălile sau coridoarele liceelor unde învață, proiectul are șansa nu numai să îi informeze, dar și să colecteze informații autentice, bogate și inedite despre alți foști deținuți politici”, a spus Irina Hasnaș Hubbard, coordonator de proiect.

IICCMER reînnoieşte invitaţia adresată foştilor deţinuţi politici şi familiilor acestora de a trimite fotografii reprezentative din perioada anterioară arestării, poze din detenţie (inclusiv cele din dosarul de încarcerare) sau realizate după eliberare, însoţite de o scurtă descriere, la e-mail irina.hasnas@www.iiccmer.ro, în vederea includerii lor în expoziţie. Nu sunt acceptate fotografii preluate de pe Internet şi pentru care nu există drepturi de utilizare.

Pentru informaţii suplimentare despre expoziţia EXPUNERI sau despre alte proiecte IICCMER, vă rugăm să ne contactaţi la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@www.iiccmer.ro.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului