Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 este un moment prielnic pentru a reflecta nu numai la victimele care au suferit în închisorile comuniste, ci și la familiile lor, precum și la toți cei care au resimțit abuzurile sistemului totalitar.

Regimul comunist a decimat elitele, i-a persecutat și încarcerat pe toți cei care i s-au opus. În anii dictaturii, abuzurile și încălcarea drepturilor omului reprezentau normalitatea. S-a încercat anihilarea oricăror inițiative individuale, iar într-un asemenea context, cu atât mai importante devin faptele opozanților puterii comuniste, unii făcând asta cu prețul vieții. Prin suferința lor, au devenit un exemplu pentru generația de astăzi și ne arată cât de importante sunt valorile și principiile democratice. Ei sunt cei care ar trebui să ne servească tuturor drept repere imuabile de curaj și demnitate, întrucât ne-au demonstrat că „nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei; prin aceștia, neamurile sunt veșnice”, după cum spunea Corneliu Coposu.

Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști este un moment bun și pentru a ne uita înapoi la progresele pe care le-am făcut în cei peste 30 de ani de la Revoluția din 1989, dar și la ceea ce ne rămâne de făcut pentru ca acest capitol sumbru al istoriei noastre să nu se mai repete.

Misiunea IICCMER este recuperarea memoriei perioadei comuniste, consolidarea educației și cercetării în domeniu, promovarea toleranței și a respectării drepturilor omului. Institutul va continua să încurajeze cunoașterea perioadei totalitare și a consecințelor sale nefaste, să protejeze memoria victimelor regimului comunist din România și va face eforturi constante pentru identificarea responsabililor pentru crimele comise în perioada 1945-1989.

Ca să ne asigurăm că se va face dreptate până la capăt, trebuie să ne amintim, trebuie să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat: despre abuzuri, despre victime, despre libertate și absența ei. Iar poate cel mai motivați în acest sens suntem atunci când ne amintim de deținuții politic, de cei care au luptat pentru ca noi să putem spune acum adevărul.