Duminică, 7 iunie 2015, de la orele 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), dl Radu Preda, Preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a susţinut conferinţa Cum a fost ucisă o lume? Argumente pentru înfiinţarea unui muzeu al comunismului la Bucureşti, în încheierea stagiunii 2014 – 2015.
Prin întinderea geografică, durata în timp, numărul de peste o sută de milioane de victime şi efectele care marchează şi azi ţările care au trăit coşmarul totalitar, comunismul este cel mai sângeros experiment social cunoscut de istorie. Cunoaşterea lui este, de aceea, o lecţie esenţială. Prin contrast absolut, cele petrecute în comunism ne pot învăţa să iubim şi mai mult libertatea. Un muzeu al comunismului în Bucureşti ar fi spaţiul pedagogiei prin excelenţă. Şi al realismului: contactul cu istoria dictaturii proletariatului are puterea unei terapii. Ne poate vindeca de nostalgie, mai ales pe cei în vârstă, dar şi de indiferenţă, mai ales pe cei tineri.
Conferinţa îşi propune, plecând de la câteva exemple biografice, să parcurgă cele câteva reguli care ar putea sta la baza Muzeului Comunismului din România (MCR).(Radu Preda).
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe http://www.tnb.ro/ro/conferinte.