Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Konrad Adenauer (KAS), în colaborare cu Biblioteca Națională a României, au organizat marți, 13 decembrie 2016, dezbaterea Dictatura comunistă și drepturile individuale. Învățături din perspectivă democratică. Manifestarea a fost prilejuită de găzduirea în sălile expoziționale ale Bibliotecii Naționale (Pergament, Scriptorium, Papirus – parter, aripa Dâmboviţa) a expoziției foto-documentare Comunismul în România.
Au luat cuvântul: ES Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei la București, Prof. Dr. Virgiliu Țârău, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Octavian Gordon, Director al Bibliotecii Naționale a României, şi Radu Preda, Președinte executiv IICCMER (moderator). Au participat așteptați elevi, studenți, profesori de istorie, specialiști în domeniu și nu numai.
Cu această ocazie a fost lansată varianta digitală (eBook), realizată în colaborare cu editura Humanitas, a cuprinsului expoziției Comunismul în România. Prin acest demers se urmărește ca expoziția să fie accesibilă unui public cât mai larg și să servească drept suport didactic la orele de istorie – dar și de română, geografie, civism, religie etc. – dedicate trecutului recent. Varianta digitală poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Humanitas.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@www.iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.