Luni, 6 februarie 2017, reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc au prezentat, la sediul Primăriei din Râmnicu Sărat, proiectul „Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România”.

Evenimentul, la care au participat membrii ai Consiliului local, ai organizaţiilor locale şi publicul interesat, a debutat cu discursul primarului din Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, care a furnizat, alături de instituţia pe care o conduce, un sprijin permanent pentru activitatea IICCMER de-a lungul timpului.

Discursul Preşedintelui executiv IICCMER, Radu Preda, a pus accent pe importanţa proiectului memorial atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru societatea românească în general, fiind o condiţie esenţială pentru păstrarea memoriei. În continuare, Cristina Bordaş, Secretar general IICCMER, a prezentat stadiul administrativ al proiectului. Simina Bădică, curator, a vorbit despre tema curatorială a memorialului, iar Bogdan Teodorescu, arhitect, a abordat tema muzeală. La final, Cosmin Budeancă, expert IICCMER, a descris proiectele educaţionale pe care  institutul intenţionează să le desfăşoare la Râmnicu Sărat.

Institutul îşi propune transformarea unui fost spaţiu concentraţionar – fosta închisoare de la Râmnicu Sărat –  într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului.

Mai multe detalii despre proiectul „Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România”, precum şi informaţii despre procesul de reabilitare a fostului Penitenciar Râmnicu Sărat sunt disponibile aici.