Malvina Urșianu iese în evidență în cinematografia ceaușistă prin două aspecte care o diferențiază de majoritatea colegilor de breaslă. În primul rând este femeie într-o cinematografie dominată de bărbați, iar în al doilea rând este un cineast de autor. Lucrând la filmele sale din faza de scenariu, amprenta sa auctorială este mult mai pregnantă. După propria caracterizare, este mai degrabă un scriitor care își realizează filmele, decât un regizor care își scrie scenariile. Cinemaul său este unul reflexiv, analitic, rece, cerebral, ceea ce a atras critica de „intelectualism” din partea culturnicilor regimului. Nici Serata, film care evocă momentul 23 august 1944, nu face excepție de la acest tip de cinema cultivat de regizoare, contrastând cu celelalte producții de război în care acțiunea prevalează.
Sacrificând dinamismul în favoarea dezbaterilor de idei, Serata e marcat de lentoare și verbozitate afectată. Cadrul fizic strict delimitat la un conac neoromânesc aflat în mijlocul unui câmp și la împrejurimile acestuia accentuează teatralitatea filmului. În acest spațiu rupt simbolic de restul societății, Malvina Urșianu recreează în micro o lume burgheză crepusculară, căreia actul de la 23 august îi va da inevitabila lovitură de grație. Racordurile viscontiene sunt prezente la tot pasul, îndeosebi în personalitatea gazdei seratei, profesorul Costi (György Kovács), un dezabuzat „ghepard” muribund care asistă impasibil la prăbușirea unei societăți a cărui păpușar fusese din umbra politicii dâmbovițene: „Jucam șah cu figuri vii”. Este secondat de misteriosul Alexandru Cristea (George Motoi), un dandy care aparent îi împărtășește cinismul. Tânărul, cu o ocupație incertă, se prezintă celorlalți ca fiind un adept al eugeniei sociale și al individualismului extrem. „Idealismul meu este prosperitatea personală”, afirmă Cristea emfatic. Filosofia sa de viață e sintetizată de scenarista-regizoare într-o serie de replici de un umor involuntar care le detonează încărcătura bombastică, precum următoarea: „Toată lumea asta se comportă ca o muiere care nu vrea decât s-o brutalizezi”.
Tot în plan simbolic, acolo unde Urșianu se simte cel mai bine, funcționează și spațialitatea conacului. Sus, la vedere, este opulența ostentativă a exponenților înaltei societăți, lumea protocolului și a etichetei, a hedonismului, a lipsei de principii și a ambiguității morale, a celor care ascultă Wagner în interpretarea baronesei Inna von Klausenberg (Mihaela Juvara), soprană la Berlin și preferata Führerului care i-a botezat cu numele de Adolf unul dintre cei șapte copii. Ei sunt nepăsători la drama războiului care se desfășoară în fundal. O tânără care ia parte la serată afirmă că nu-i pasă cine moare pe frontul de est, întrucât nimeni dintre apropiații săi nu se află acolo. Se sugerează astfel că doar cei din pătura de jos sunt trimiși pe front, în timp ce privilegiații regimului burghezo-moșieresc se fofilează. Conacul din mijlocul câmpului militar german apare ca o corabie care se scufundă în timp ce pasagerii săi petrec frenetic ultimele clipe, ignorând deznodământul anunțat profetic de Cristea. „Această lume va dispare. Și încă mai repede decât ne așteptam”.
În acest timp, în subterane se află partizanii comuniști care pun la cale un plan de sabotare a stației cablului transbalcanic aflat în proximitatea conacului. Spre deosebire de petrecăreții care lasă senzația de parazitism social, ei fac parte din clasa muncitoare, precum Preda (Alexandru Drăgan), valetul profesorului, sau doctorița Iulia Serafim (Silvia Ghelan). Liantul dintre cele două clase sociale este asigurat de personalitatea înșelătoare a lui Cristea. Deși perfect integrat înaltei societăți, pe parcursul filmului dă glas disprețului său față de aceasta. Surpriza vine la final, atunci când este dezvăluită identitatea comunistă a lui Cristea printr-o voce din off: „Cristea Alexandru. S-ar putea să-l fi întâlnit cândva, mai târziu, în clocotul Revoluției. S-ar putea să-l întâlniți astăzi cu tâmplele albe. S-ar putea ca nimeni să nu-l mai fi întâlnit vreodată. Cristea Alexandru. Unul dintre miile de comuniști care au hotărât atunci în august.”. Cristea se dovedește agentul comunist perfect, un intelectual cameleonic infiltrat în cercurile reacționare.
Momentul loviturii de stat de la 23 august 1944 este expediat rapid de către Malvina Urșianu în actul final al filmului. Spre deosebire de cadrele de cameră care privesc interacțiunea personajelor, cineasta nu se simte în largul său când filmează scenele de acțiune. Spre exemplu, secvența sacrificiului comunistului Mihai (Cornel Coman), care sabotează centrala electrică ce asigura comunicațiile între unitățile germane, pare artificial lipită de restul scenelor. La fel ca în cazul filmului Stejar, extremă urgență, sunt introduse excerpte din comunicatul Regelui Mihai către țară, epurate de orice fel de mențiune la monarhie sau la persoana suveranului român.
Cu toate artificiile narative care sunt menite să evidențieze rolul comuniștilor în răsturnarea vechiului regim, Serata se constituie mai degrabă într-un epitaf al unei lumi apuse de care Malvina Urșianu era legată prin firele biografiei sale personale și pe care o cunoștea atât de bine. La fel ca în celelalte filme ale sale, personalitatea cineastei își face simțită prezența prin maniera proprie de a-și construi și analiza personajele, prin favorizarea introspecției psihologice în detrimentul acțiunii și prin cultivarea obstinată a simbolurilor. Dincolo de latura sa propagandistică, Serata este în primul rând un film de autor.
Bogdan JITEA
Expert IICCMER
