Organizator:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

 

Spațiul urban de astăzi păstrează multiple urme ale trecutului socialist – atât materiale, cât și imateriale. Țesutul urban e puternic grevat de această moștenire, iar orașul socialist e parte a vieților noastre de zi cu zi. Din această perspectivă, el generează și provoacă diferite tipuri de reacții. Se poate transforma într-un subiect/obiect al nostalgiei, mai ales în rândul celor care au „crescut” odată cu spațiul urban. Alte nostalgii sunt generate de diferite experiențe din tinerețe, care fragmentează și disociază trecutul aleatoriu. La fel, însă, prezența amprentei socialiste în țesătura urbană actuală poate genera cadrele unor puncte de confruntare cu trecutul totalitar. Mai ales în condițiile în care spațiul urban evoluează într-un ritm lent, într-o durată lungă a istoriei. E suficient să amintim că toponimia urbană actuală păstrează unele urme ale trecutului. Sau că există încă în centrul Bucureștiului destule clădiri care poartă urmele gloanțelor din decembrie 1989.

Orașul a fost un element esențial al proiectului de modernizare socialist. Proiectul de reconstrucție postbelică nu s-a limitat la refacerea infrastructurii urbane anterioare, ci planifica o dezvoltare urbană care să susțină planurile regimului care vizau o industrializare amplă și rapidă. Orașul a devenit astfel o componentă fundamentală a „marelui șantier al construcție socialismului” (Irina Tulbure).

Dinamica dezvoltării urbane nu a fost liniară. Și nici nu poate fi redusă la o interpretare superficială a unei relații binomiale dintre stat și cetățean/comunitate. Ba chiar mai mult, narațiunile referitoare la dinamica dezvoltării urbane socialiste necesită nuanțări și delimitări în raport cu abordări care susțin ideea unui stat dominator și a unei relații de subordonare totală între regim și subiecții acestuia. În fapt, matricea care germinează și edifică proiectul de dezvoltare urbane e una complexă. Aceasta a însumat nu doar actori multipli, ci și diferite politici publice și sociale, structuri și practici diverse. Schema de analiză pe care o propunem formulează următoarele ipoteze. Decizia/deciziile a/au aparținut în cvasitotalitatea situațiilor centrului/statului/puterii politice. Aceasta/-ea nu a/au fost unitară/-e din perspectiva distribuției regionale, și nu de puține ori era/-u influențate de considerente politice sau ideologice. Politicile de implementare a deciziilor erau transferate către autoritățile din teritoriu. Specificitățile locale au fost primele elemente care au distins caracterul aleatoriu al dezvoltării urbane. Peste aceste specificități se suprapun tensiunile și (uneori) crizele ce decurg din relația autorități – comunitate. Uneori ambiguă, relația nu poate fi interpretată în limitele subordonării. Dialogul a existat și a generat negocieri. Desigur, nu de pe poziții bilaterale. Însă, chiar și acest dialog limitat și aceste negocieri sumare au determinat evoluții aleatorii. Politicile se adaptau în funcție de context, structurile se acomodau în raport cu necesitățile sau lipsurile. În fapt, considerăm noi, dirijismul politic, deși predominant, nu a determinat în totalitate procesul dezvoltării urbane socialiste. Din această perspectivă, punctele de convergență care surprind relațiile ambigue dintre centru, autorități locale și comunități/cetățeni devin fundamentale pentru înțelegerea evoluțiilor și transformărilor complexe ale urbanului socialist.

Parte esențială a proiectului de construcție socialistă, urbanul a fost învestit și cu un scop ideologic, fiind transpus cu regularitate în narațiunile propagandei regimului. Dezvoltarea urbană, dincolo de narațiunile propagandistice, a reprezentat o realitate în anii regimului comunist. Imaginat ca un centru de producție economică și transformare socială, orașul socialist s-a clădit și a evoluat în raport cu dezvoltarea industrială. Aceste două fenomene aveau să determine alte procese sociale, cel mai relevant fiind acela al migrației dinspre rural către urban, care propunea o șansă de ascensiune socială facilă. Dar urbanul socialist a fost și catalizatorul unor forme de control social. A adâncit uneori inechitățile și a strivit câteodată vise și destine. Orașul socialist a fost și scena unor abuzuri ale autorităților, în marea lor majoritate generate de proiectele de sistematizare urbană: exproprieri, demolări, dislocări de populații. În fine, orașul socialist poate fi contextualizat și din prisma acutelor lipsuri din anii 1980: raționalizarea bunurilor de larg consum, privațiuni, lipsuri, cozi – toate acestea generând diferite strategii de acomodare, adaptare și supraviețuire.

Conferința „Uzina de vise” – urbanul socialist între dirijism politic și evoluții alternative propune o explorare a diferitelor aspecte care privesc orașul socialist și dezvoltarea urbană din anii regimului comunist. Sunt încurajate demersuri analitice care interpretează, deconstruiesc și reconstruiesc abordări, subiecte și teme legate de dezvoltarea urbană din perioada socialistă și de urbanul socialist în general. Sunt încurajate abordările inter-, pluri-. și trans-disciplinare, cât și analize care transcend interpretările descriptive. Așteptăm contribuții dintr-un spectru larg de științe: istorie, sociologie, antropologie, arhitectură, urbanism, etc.

 

Așteptăm contribuții care se pot referi la următoarele teme (fără a se limita la acestea):

  • urbanizarea socialistă
  • industrializare și urbanizare
  • arhitectură și urbanism
  • planificare și sistematizare urbană
  • locuire – programe, tendințe, modele
  • locuire – între mizerie și confort
  • structuri ale cotidianului în urbanul socialist
  • urbanul socialist ca formă de sistematizare a timpului liber
  • urbanul socialist ca spațiu de evadare și discurs alternativ
  • migrația rural-urban
  • practici rurale în spațiul urban
  • case/spații/cartiere dispărute
  • urbanul socialist reprezentat în artă, literatură, film
  • moștenirea socialistă în urbanul actual
  • memorializarea peisajelor urbane

 

Comitetul de organizare:

Ștefan Bosomitu, IICCMER

drd. Cristian Dumitrescu, IICCMER

 

Vă rugăm să trimiteți propunerile (care să nu depășească 500 de cuvinte), însoțite de o scurtă prezentare biografică, până la data de 1 mai 2025, la adresele de e-mail: stefan.bosomitu@iiccmer.ro, cristian.dumitrescu@iiccmer.ro.

Propunerile trebuie să includă următoarele informații, în această ordine: a) autor/i; b) afiliere instituțională; c) adresă de e-mail; d) titlul propunerii; e) abstract; f) cuvinte-cheie

Autorii selectați vor fi anunțați până la data de 15 mai 2025.

 

Conferința se va desfășura pe secțiuni, iar prezentările nu trebuie să depășească 20 de minute.

Cheltuielile de cazare (2 nopți), masă și transport vor fi asigurate de organizatori.