Organizator:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

 

Mobilitatea este una dintre constantele modernității. Niciun regim politic – indiferent de gradul său de autoritarism – nu a reușit să o suprime complet. Regimurile totalitare au încercat să o controleze, să o reglementeze și să o instrumentalizeze. În acest sens, mobilitatea devine nu doar un fenomen social, ci și un câmp de negociere între stat și individ, între constrângere și agentivitate, între limită și traversare.

Conferința Spații „fluide” și „frontiere” negociate: dinamica migrației și a mobilității în comunismul românesc își propune să investigheze migrația și mobilitatea în România comunistă nu ca simple deplasări geografice, ci ca practici sociale, tehnologii ale puterii și forme de producere a spațialității. Regimul comunist a investit masiv în administrarea mișcării: a organizat fluxuri de migrație a populație, a planificat redistribuiri ale forței de muncă, a stabilit ierarhii de acces la circulație și a transformat granița într-un dispozitiv de selecție și filtrare. Și totuși, mobilitatea a rămas un fenomen „viu”, continuu, uneori imprevizibil.

Industrializarea forțată și urbanizarea accelerată au generat ample migrații rural–urban, configurând noi geometrii sociale și profesionale. În anii 1970–1980, tentativa regimului de a contracara depopularea rurală prin redistribuirea cadrelor specializate (medici, profesori, ingineri) relevă caracterul profund planificat al mobilității interne. Circulația devine astfel un instrument de politică economică și de inginerie socială. Migrația nu este doar efect al modernizării socialiste, ci și mecanism al acesteia.

În același timp, mobilitatea funcționează ca tehnologie a controlului și a represiunii. Deportările, dislocările forțate și reorganizările teritoriale ilustrează modul în care statul transformă spațiul într-un instrument disciplinar. A „fi mutat” înseamnă a fi reconfigurat social. Spațiul devine o extensie a aparatului politic.

Dar frontiera nu este doar o linie de separație. Ea este un spațiu tensionat, negociat, traversat – uneori clandestin. Refugiul politic după 1945, reacțiile la evenimente precum Revoluția maghiară din 1956, exilul disidenților sau fenomenul „frontieriștilor” indică faptul că migrația poate funcționa ca formă de rezistență. Traversarea graniței devine act politic, iar mobilitatea – o strategie de recuperare a autonomiei individuale.

Dincolo de aceste mișcări centrifuge, România socialistă a fost și un spațiu de primire. Refugiați greci și macedoneni în contextul Războiului Civil Grec, copii coreeni după 1952, refugiați chilieni în urma loviturii de stat din 1974 — toate aceste prezențe complică imaginea unei societăți închise. Mobilitatea are și un sens invers, iar solidaritatea internaționalistă produce noi configurații demografice și culturale.

Totodată, mobilitatea externă – chiar dacă strict reglementată – nu a fost complet suspendată. Regimul pașapoartelor, procedurile birocratice, arbitrarul administrativ și diferențierea accesului la călătorii în Occident sau în statele blocului socialist configurează o geografie a privilegiului și a suspiciunii. Mobilitatea sezonieră, turistică sau profesională, dezvăluie existența unor „frontiere lichide”, permeabile selectiv.

Mobilitatea culturală oferă un alt unghi de analiză. În pofida restricțiilor severe din anii 1950, România rămâne conectată la fluxurile culturale globale. Din anii 1960, deschiderea diplomatică față de Occident intensifică schimburile academice, științifice și artistice. Circulația ideilor nu urmează întotdeauna traseele strict politice; ea produce spații de intermediere, traducere și adaptare.

Începând cu anii 1960, dihotomia Est–Vest este dublată de o perspectivă Nord–Sud. Procesul de decolonizare și apariția statelor post-coloniale deschid noi orizonturi geopolitice. Relațiile cu statele din Africa, Asia și America Latină generează transferuri de tehnologie, expertiză și forță de muncă. Tinerii din Sudul Global care vin la studii în România participă la o formă de migrație temporară programată, dar cu impact social și cultural profund. Mobilitatea devine astfel parte a politicilor de cooperare, ajutor umanitar și dezvoltare.

Conferința invită la reflecție asupra migrației și mobilității ca procese complexe, caracterizate prin ritmuri, secvențe și intensități diferite; asupra granițelor ca limite, dar și ca spații negociate; asupra migrației economice, religioase sau politice; asupra raportului dintre control și agentivitate; asupra modului în care spațialitatea socialistă este produsă prin mișcare.

Încurajăm abordări interdisciplinare și comparative, analize macro și micro-istorice, studii bazate pe arhive, istorie orală sau metodologii cantitative, precum și reflecții teoretice asupra conceptelor de mobilitate, limită, margine, traversare, spații fluide și frontiere negociate. Așteptăm contribuții dintr-un spectru larg de științe: istorie, sociologie, antropologie, științe politice, literatură etc.

 

Așteptăm contribuții care se pot referi la următoarele teme (fără a se limita la acestea):

  • Migrația internă și reorganizarea spațiului social în contextul industrializării și urbanizării socialiste
  • Politici de control al mobilității și tehnologii administrative ale circulației
  • Deportări, dislocări forțate și migrație ca instrument de represiune
  • Refugiu politic, exil și disidență
  • Traversări clandestine și fenomenul „frontieriștilor”
  • Regimul pașapoartelor și ierarhii ale accesului la mobilitate externă
  • Mobilitate culturală și circulația ideilor între Est și Vest
  • Relațiile Nord–Sud, cooperare internațională și migrațiune educațională
  • Fluxuri de refugiați către România și solidaritate socialistă
  • Migrație economică, religioasă sau profesională în context socialist
  • Ritmuri, secvențe și geografii ale mobilității
  • Spații marginale, limite, spații traversabile

 

Comitetul de organizare:

dr. Dalia BÁTHORY, IICCMER

dr. Ștefan BOSOMITU, IICCMER

dr. Luciana JINGA, IICCMER

drd. Cristian DUMITRESCU, IICCMER, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

drd. Bogdan PREDA, IICCMER, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

 

Vă rugăm să trimiteți propunerile (care să nu depășească 500 de cuvinte), însoțite de o scurtă prezentare biografică, până la data de 15 mai 2026, la adresele de e-mail: stefan.bosomitu@iiccmer.ro, cristian.dumitrescu@iiccmer.ro.

Propunerile trebuie să includă următoarele informații, în această ordine: a) autor/i; b) afiliere instituțională; c) adresă de e-mail; d) titlul propunerii; e) abstract; f) cuvinte-cheie

Autorii selectați vor fi anunțați până la data de 3 iunie 2026.

Conferința se va desfășura pe secțiuni, iar prezentările nu trebuie să depășească 20 de minute.

Cheltuielile de cazare (2 nopți), masă și transport vor fi asigurate de organizatori