Grigore GAFENCU (1892-1957)

S-a născut la 30 ianuarie 1892, în Bârlad și a fost un om politic, diplomat și ziarist român, un remarcabil membru al exilului românesc postbelic. Studii superioare la Paris, doctor în științe juridice (1914). În timpul Primului Război Mondial, pentru participarea pe front ca locotenent, a primit Ordinul „Mihai Viteazul”. După război devine ziarist și înființează mai multe publicații: Revista Vremii (1921-1924), Timpul (1937-1944); în 1923, preia conducerea revistei Argus. Fondator al Agenției Române de Presă (Rador). Ministru al Afacerilor străine (1932, 1938-1940). În 1941, se stabilește în Elveția, unde colaborează la Journal de Genève și la alte ziare din Europa. În anul 1944 îi apare cartea Préliminaires de la guerre à l’Est (Preliminariile războiului din Răsărit). După război se mută la Paris unde, în anul 1946, publică volumul Derniers jours de l’Europe. Un voyage diplomatique en 1939 (Ultimele zile ale Europei. o călătorie diplomatică întreprinsă în anul 1939) . Ambele volume au fost considerate cărți de referință și au fost traduse în mai multe limbi. În anul 1947 merge în Statele Unite ale Americii, invitat de „Yale University Press” pentru o serie de conferințe și ține apoi cursuri la „New York University”. Inițiază formarea de grupuri care să propage „Mișcarea Europeană”, adică o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă și România. Participă la înființarea „Comitetului Europa Liberă” și organizează în apartamentul său din Park Avenue (New York) întrunirile numite „Tuesday Panels”. În fiecare marți seara, aduna aici fruntași politici exilați din țările de sub captivitate comunistă, care, împreună cu oameni politici americani, discutau problemele la ordinea zilei. Grigore Gafencu a fost membru în „Comitetul Național Român” încă de la formarea lui, în 1949, în fruntea grupului personalităților din afara partidelor politice, și l-a părăsit la începutul anului 1952, cu ocazia primei crize a Comitetului, fiind unul din fondatorii „Ligii Românilor Liberi”. S-a stins din viață la 30 ianuarie 1957, în locuința sa din Paris.

Photo credits: gafencu.hypotheses.org