Radio Europa Liberă

Comitetul Național pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe) a fost înființat de guvernul Statelor Unite ale Americii în 1949, iar Radio Free Europe a fost ramura sa, cu sediul la München. Postul de Radio „Europa Liberă”, organizație neguvernamentală subvenționată de Congresul american, a avut ca temei de drept internațional articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, care afirmă că „este dreptul oricărui bărbat sau femeie acela de a căuta, primi și de a comunica mai departe informații sau idei prin orice mijloace și neținând seama de frontiere”. Deși invizibile, undele electromagnetice nu cunosc barierele fizice ale granițelor, însă, ele pot avea o înrâurire asupra minții și sufletului celor cărora se adresează.

În perioada regimului comunist, pentru poporul român, emisiunile acestui post de radio au reprezentat principala sursă de informații obiective. Audiența a crescut ascendent pe parcursul anilor 1960-1980, și foarte mult după 1980, fapt explicabil dacă se are în vedere situația în care se găsea România în acea perioadă (izolarea tot mai accentuată pe plan extern, în paralel cu subordonarea întregii mass-media în scopul promovării cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu), dar și a faptului că încă din 1964, înainte de venirea lui Ceaușescu la putere, sub Gheorghiu-Dej, Statele Unite au cerut regimului de la București, care începuse liberalizarea, în schimbul unui sprijin mai hotărât, și încetarea bruiajului postului de radio Europa Liberă. Această măsură începută în 1964, nu a mai fost întreruptă niciodată (bruiajul costa de 10 ori mai mult decât producerea emisiunilor!), până la prăbușirea regimului – poate cu mici excepții punctuale. Românii căutau informații corecte cu privire la situația din țară, evoluțiile din plan extern cu referire mai ales la încercările lui Mihail Gorbaciov de reformare a sistemului socialist din Uniunea Sovietică. Este motivul pentru care în a doua jumătate a anilor 1980, departamentul românesc al REL a avut cele mai mari cifre de audiență dintre toate celelalte servicii naționale est-europene al acestui post de radio: 61% în 1986, respectiv 64% în 1987 și 1988. Spre comparație, Bulgaria și Cehoslovacia au ridicat bruiajul abia la 1 ianuarie 1989. Ungaria, în schimb, la care Europa Liberă sosea prin unde medii, desființase bruiajul cu mult timp înainte… iar ascultarea, în ultimii ani ai regimului devenise cvasi-generală: se organizau până și concursuri pentru conducătorii auto aflați în circulație pe străzile aglomerate ale Budapestei.

Postul de radio Europa Liberă, spre deosebire de toate celelalte posturi de radio care emiteau în limba română, avea și o menire specială – nu doar simplul jurnalism, care să dea informații curente, ci mult mai mult: păstrarea conștiinței naționale. De aceea, Europa Liberă a fost un radio nepereche. Tot de aceea, un om politic cunoscut precum Mihail Fărcășanu, la începuturile radioului, a fost primul său director, sau un mare istoric român precum Vlad Georgescu, s-au aflat în fruntea acestui post de radio, din 1982 până la tragicul său sfârșit din noiembrie 1988. Tot el a pus un mare accent pe emisiunile cu caracter istoric, obiectul celei mai aprige falsificări realizată de regimul comunist, dar și pe emisiunile de cultură, pentru a stimula cultura adevărată în vremuri de incultură indusă. Trebuie menționat că, spre deosebire de toate celelalte posturi de radio, ziariștii și toți colaboratorii RFE, nu aveau dreptul de a călători în România, indiferent ce pașaport aveau în buzunar. Dacă, teoretic, ascultarea postului de radio nu era, formalmente interzisă (o ascultau, ca sarcină de serviciu, autoritățile și Securitatea, care făceau și transcriei zilnice…), difuzarea informațiilor acestuia cădeau sub incidența legii.

Radio Europa Liberă i-a ajutat pe români să își păstreze speranța și să creadă în valorile democrației. Pentru că au facilitat un acces neîngrădit la informație, emisiunile REL au oferit ascultătorilor români datele necesare pentru a putea distinge adevărul sau realitatea din spatele aserțiunilor propagandei de partid legate de situația politico-economică internă și externă. În acest fel, programele au contribuit la formularea unei opinii critice, care a oferit argumentele necesare detașării individului față de regimul comunist român și liderul său, respectiv a implicării sale într-o serie de acțiuni cotidiene de contestare a autorității regimului. Postul de radio de la München se bucura de o audiență deosebită în țară, constituind pentru românii de acasă principala legătură cu lumea liberă, dar și un sprijin moral pentru perioada în care România se afla în bezna anilor-lumină, opac închisă contactelor cu exteriorul. Postul de radio Europa Liberă a avut ca directori: Mihail Fărcășanu (1950-1953), Camil Ring (1953-1954), Alexandru Gregorian (1954-1955), Noel Bernard (1955-1958), Ghiță Ionescu (1958-1963), Preda Bunescu (1963-1965), din nou Noel Bernard (1965-1981), Mihai Cismărescu (1981-1983), Vlad Georgescu (1983-1988), Nicolae Stroescu-Stânișoară (1988-1989), Nestor Ratesh (1989). De menționat că ultimii trei directori dinainte de Revoluție au murit în circumstanțe extrem de suspecte, dezvoltând cancere galopante. Mesajul regimului de la București, exasperat peste măsură, în anii 1980, de popularitatea postului de radio, era: poziția de director al postului de radio (care era perceput ca un fel de „șef” al exilului), te trimite direct în coșciug! Regimul a încercat și metode brutale, precum aceea a atentatului comisionat teroristului Carlos zis Șacalul în 1981.