Memorialul „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat și Centrul educaţional privind comunismul din România
UPDATE: Accesul în fosta închisoare de la Râmnicu Sărat este oprit temporar în vederea consolidării clădirii şi amenajării unui memorial al victimelor comunismului.
Informaţii privind progresul lucrărilor de reabilitare a fostului Penitenciar Râmnicu Sărat în 2017 sunt disponibile aici. Pentru informaţii despre etape anterioare ale proiectului vă rugăm click aici.
Institutul îşi propune transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului.
Închisoarea de la Râmnicu Sărat a funcţionat o perioadă ca punct de tranzit pentru deţinuţii politici, care erau transferaţi în alte centre de detenţie pentru executarea pedepsei. În „închisoarea tăcerii” au ajuns o serie de reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici, precum şi alţi indezirabili. Dintre cei mai cunoscuți deținuți, amintim pe Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu.
În iunie 2007, Institutul a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, demarând o serie de acţiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra capitalului memorial al acestui loc, dar şi să obţină soluţii practice privind restaurarea clădirii aflate într-un stadiu avansat de degradare.
Pentru mai multe informaţii despre fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, vă rugăm să vizitaţi www.memorialulramnicusarat.ro.
Alte ştiri