Curtea de Apel București a stabilit pentru data de 24 septembrie 2014 începerea judecării pe fond a dosarului lt.-col. (r.) Alexandru Vișinescu, fost comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, trimis în judecată pe 18 iunie pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Procurorii susțin că în perioada 1956-1963 Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora.
La acest termen vor fi citate părțile civile Aurora Dumitrescu, fost deținut politic, și Nicoleta Eremia, soția fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat.
De asemenea, instanța a dispus efectuarea de adrese către Flavia Bălescu (90 de ani) și Steluța Lucia Rodica Coposu (82 de ani), surorile lui Corneliu Coposu, precum şi către martorii Maria Anca Cernea, Valentin Cristea şi Elena Iacob. Acești martori trebuie să spună judecătorilor dacă se constituie părți civile în dosar.
În aprilie 2013, IICCMER anunța că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de foşti angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor pe durata exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964.
Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiţie a dispus începerea urmăririi penale față de lt.-col. (r) Alexandru Vișinescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid, acesta fiind acuzat că a supus colectivitatea deținuților politici din Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratamente de natură să conducă la distrugerea fizică a acestora.
Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.