La editura Polirom a apărut, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, volumul Stalin. Curtea ţarului roşu de Simon Sebag Montefiore, un bestseller inclus de revista The Guardian în lista celor mai bune cărţi din 2003 şi desemnat Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards.
Cine era baiatul gruzin care a ajuns să conducă imperiul vechilor ţari? Cine juca pentru el rolul lui Göring, Himmler şi Goebbels? Cum trăiau familiile celor mai puternici oameni din Uniunea Sovietică? Pornind de la surse de multe ori inedite, Simon Sebag Montefiore descrie viaţa la „curtea imperială” sovietică, unde liderul se distrează jucând jocul mortal al puterii, iar printre femei şi copii se amestecă zilnic asasini şi fanatici. Stalin şi apropiaţii săi acordă imense privilegii prietenilor, mănâncă şi beau fără măsură în timpul cinelor de la Kremlin ori Kuntevosi, organizează războiul împotriva Germaniei, într-o lume a trădării, crimei şi promiscuităţii în care soarta fiecăruia se poate schimba într-o clipă. Montefiore ne oferă portretul inegalabil al unui Stalin pasionat de film, muzică şi literatură, care îşi iubeşte familia, dar care nu ezită să-şi elimine brutal adversarii.
Volumul Stalin. Curtea ţarului roşu poate fi comandat online aici.
Din cuprins:
Acele vremuri minunate: Stalin şi Nadia, 1878-1932 • Pe marginea prăpastiei, 1934-1936 • Măcelul: Ejov, piticul otrăvii, 1937-1938 • Măcelul: Beria intră în scenă, 1938-1939 • „Marele joc”: Hitler şi Stalin, 1939-1941 • Războiul: geniul gafelor, 1941-1942 • Războiul: geniul triumfător, 1942-1945 • Jocul periculos al succesiunii, 1945-1949.