Născut la 21 septembrie 1910, la Bucureşti, cu origini familiale ce nu aveau să le fie pe plac autorităţilor comuniste instalate după cel de al Doilea Război Mondial, licenţiat în drept, filosofie şi sociologie, Victor Rădulescu-Pogoneanu a avut o remarcabilă carieră diplomatică, prin participarea la negocierile secrete cu Aliaţii şi Uniunea Sovietică ce aveau să ducă la ieşirea din alianţa cu Germania nazistă, în urma loviturii de stat din 23 august 1944. Prin poziţia sa de director a Direcţiei Cabinetului şi Cifrului din cadrul Ministerului de Externe, Victor Rădulescu-Pogoneanu a contribuit decisiv la circulaţia informaţiilor atât pe durata războiului cât şi după încheierea acestuia, asigurând informarea factorilor de decizie din stat în cele mai tensionate momente.
Loialitatea lui Rădulescu-Pogoneanu, atât faţă de colaboratorii săi, cât şi faţă de ideile de libertate şi demnitate, i-a adus acestuia înlăturarea din cadrul Ministerul de Externe în 1946, într-o primă fază şi, mai apoi, arestarea în 1947, odată cu lotul Maniu, în urma „înscenării de la Tămădău” din 15 august. Prin sentinţa 1988/11 din noiembrie 1947 a fost condamnat la 4 pedepse însumând 70 de ani, cea mai consistentă fiind de 25 de ani de temniţă grea pentru „complot şi trădare”. Acuzat de „legături cu trădătorii din străinătate, acesta a răspuns că singurul motiv care l-a împiedicat să li se alăture a fost teama că sănătatea sa precară ar putea fi un impediment în activitatea lor.” A fost încarcerat la Galaţi, Sighet, Râmnicu Sărat şi Văcăreşti.
Stării sale precare de sănătate i s-au adăugat condiţiile de detenţie şi tratamentul inuman la care a fost supus. Cicerone Ionițoiu amintea că: „Grav bolnav, aproape paralizat, la Sighet a stat mai mult izolat. Observându-i-se starea de sănătate, a fost supus unui examen medical, în urma căruia s-a costatat că prezintă melită trasversă dorso lombară (paraplegie spastică a membrelor inferioare), hipestizie cutanată, fenomene de triplo retracţie, tulburări sfincteriene şi vizicole.
La desfiinţarea acestui penitenciar, în 1955, a fost transferat la Râmnicu-Sărat, unde a fost supus unor torturi inimaginabile. Neputându-se da jos din pat, era bătut de comandantul Vişinescu şi de ceilalţi supraveghetori.” În ceea ce priveşte comportamentul său în cadrul detenţiei, Victor Rădulescu-Pogoneanu a dat dovadă de demnitate şi dârzenie, fiind caracterizat de către comandantul penitenciarului ca având „o atitudine duşmănoasă faţă de conducerea penitenciarului (…) insultând cadrele din supraveghere manifestând nemulţumiri faţă de aplicarea regimului ce i se aplică”. Sugerându-i-se, de către Mihai Ralea, o schimbare de atitudine, de pe urma căreia ar fi putut să beneficieze de îngrijire medicală în străinătate, după cum precizează Neagu Djuvara, Victor Rădulescu-Pogoneanu a refuzat, afirmând că „nici sănătatea, nici viaţa mea nu sunt de vânzare”.
Victor Rădulescu-Pogoneanu este transferat, în cele din urmă, în toamna anului 1961 la penitenciarul Văcăreşti, însă îngrijirile medicale primite aici s-au dovedit a fi tardive, acesta decedând la 10 martie 1962. Despre moartea sa, Ion Diaconescu a declarat că „a murit tragic. Avea un fel de paralizie. Îl ţineau la etaj ca să nu-l poată scoate la aer niciodată. Odată l-au scos cu forţa. L-au luat de picioare doi gardieni şi l-au dus tîrîş pe scări, cu capul pocnind din scară în scară. De aici i s-a tras moartea“.
Bibliografie:
BĂRBUŞ, Mihaela, Pentru Victor Rădulescu Pogoneanu: unul dintre cei mai impresionanţi eroi ai României; articol publicat în data de 23 august 2012, pe site-ulhttp://inliniedreapta.net/;
Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, I 161879
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_r/r/dictionarr_16.htm;
http://www.memorialulramnicusarat.ro/victor-radulescu-pogoneanu
Text redactat de Gabriel Zamfir
