Oliviu Beldeanu, personajul central al atacului asupra legaţiei RPR din Elveţia la 14 februarie 1955, eveniment cunoscut ulterior ca „Afacerea Berna”, s-a născut la 16 februarie 1924, la Dej. Al doilea copil al lui Oliver şi al Mariei Beldeanu, proprietari de cinematograf şi restaurant, Oliviu primește o educație căreia nu i-a lipsit spiritul naționalist. In anii războiului, soții Beldeanu se refugiază la Bucureşti. După 1944 averea familie este confiscată iar tatăl arestat în repetate rânduri pentru propagandă în favoarea Partidului Naţional Ţărănesc.

Pentru Oliviu Beldeanu problemele cu autorităţile încep în 1945, pe când era student al Facultății de Arte Frumoase. El este arestat cu o zi înainte de manifestările prilejuite de ziua regelui Mihai. Doi ani mai târziu, în 1947, se refugiază la Făgăraş, pentru ca ulterior să participe la rezistenţa armată din Piatra Craiului. Încearcă să părăsească ţara pentru a ajunge la Viena, cu speranţa strângerii de fonduri pentru cei refugiaţi în munţi. Tentativa eșuează, este prins la frontiera cu Ungaria și închis pentru câteva luni. Odată eliberat se înscrie voluntar pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, scopul fiind sabotarea proiectului.

Anchetat de Securitate în repetate rânduri, Oliviu Beldeanu reușește de fiecare dată să-și ascundă identitatea, folosind nume false. Doar după publicarea memoriilor sale, în timpul detenției elvețiene, autorităţile de la Bucureşti au reuşit să cunoască mai multe detalii despre Beldeanu. Una dintre cele mai relevante confuzii a privit țara în care Beldeanu reușise să emigreze. Securitatea l-a crezut fugit în Statele Unite, deşi el ajunsese în Iugoslavia. Beldeanu a părăsit România la 1 ianuarie 1949, predându-se primului post de miliţie iugoslav, aici intrând în contact cu UDB Administraţia Securităţii Statului Iugoslav. După mai multe luni petrecute atât în lagărele din Iugoslavia cât şi în misiuni pentru UDB, Beldeanu ajunge să-i cunoască şi să-şi câştige respectul membrilor grupului pe care avea să-l constituie. Aceştia erau: Anton Jahoda, Ioan Chirilă, Dumitru Ochiu, Cornel Mircea, Teodor Ciochină şi Stan Codrescu. Deşi nu a avut de la început ideea unei acţiuni de asemenea amploare, odată cu sosirea sa la Konstanz, în cercul său de cunoscuți se cristalizează posibilitatea unei acţiuni împotriva regimului de la Bucureşti. După alegerea ca ţintă a legaţiei RPR din Berna, suspectată de spionaj în favoarea URSS, Beldeanu s-a preocupat de înarmarea grupului. Acţiunea trebuia să demonstreze lumii că deşi în România mişcările de rezistenţă anticomunistă dispăreau, în exterior exista o grupare capabilă să obţină documente care să dovedească participarea activă a României în spionajul sovietic.

Atacul are loc pe 14 februarie 1955, după ora 22, când activitatea legaţiei se încheiase. Beldeanu împreună cu Ochiu, Chirilă şi Codrescu pătrund în curtea legaţiei, fiecare având asupra sa cel puţin o armă de foc. Ținta grupului era Cancelaria, o anexă a clădirii, locuită de Aurel Șețu, șoferul legației, bănuit însă de a fi în realitate colonel de Securitate. După pătrunderea în clădire află de la soţia lui Șețu că acesta este plecat dar că urmează să revină în scurt timp. Fără să mai aştepte sosirea lui, Beldeanu şi colaboratorii săi încep să devasteze birouri, căutând documentele incriminatoare, bani şi alte bunuri. La apariția şoferului Aurel Şeţu sunt trase mai multe focuri de armă în urma cărora acesta este doborât, decedând ulterior la spital. După devastarea birourilor şi luarea personalului diplomatic ostatic, Beldeanu hotărăşte totuşi să-i elibereze şi înmânează poliţiei revendicările, printre care și punerea în libertate de către guvernul RPR a generalului Aldea, Episcopului Suciu, Anton I. Mureşanu, Ilie Lazăr şi Constantin Brătianu. Primii doi nu mai erau în viață la data atacului, dar acest fapt foarte probabil nu era cunoscut de Beldeanu, informaţiile despre deţinuţii politici fiind extrem de rare în epocă.

La o zi după eliberarea ostaticilor, grupul Beldeanu se predă autorităţilor, evenimentele fiind urmate de un lung proces. Beldeanu a fost condamnat la patru ani de recluziune, Stan Codrescu şi Ioan Chirilă la trei ani şi şase luni, Dumitru Ochiu la un an şi patru luni.

După săvârşirea pedepsei, Beldeanu se stabilește în Germania. Aici este contactat de agenți ai Securității care îl atrag într-o capcană. Este răpit și adus în România. Pentru atacul împotriva legației române de la Berna este rejudecat şi condamnat la moarte de Tribunalul Militar al R.II.M. Îi este respinsă cererea de graţiere şi este executat în penitenciarul Jilava la 18 februarie 1960.

După mai bine de trei ani de la evenimentele din februarie, doi tineri refugiaţi unguri au atacat în acelaşi mod, Legaţia R.P. Ungare de la Berna. În urma mai multor schimburi de focuri, poliţia îl arestează pe unul din atacatori, Endre Papp. Acesta a declarat că acţiunea lor a fost inspirată de atacul grupului Beldeanu, în încercarea de a atrage atenţia lumii libere asupra crimelor înfăptuite de comunism în ţara sa, Ungaria. 

Referințe bibliografice

Stejarel Olaru, Cei cinci care au speriat estul. Atacul asupra legaţiei RPR de la Berna (februarie 1955), Polirom, 2003

Documente de arhivă

IICCMER, Arhiva Fișe matricole penale – http://www.iiccr.ro/ro/fise_detinuti_politici/

Text redactat de Andrei Lascu