În data de 16 februarie 1968 Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modificări, până astăzi. Din punct de vedere juridic, acţiunea din 1968 poate fi catalogată drept „reorganizare administrativ teritorială”, ceea ce presupune în esenţă „modificarea număruluinivelurilor de organizare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a raporturilor juridice dintre acestea, inclusiv cu statul”. 

Precedenta reorganizare data din 1950, cu modificări în 1956, având ca sursă de inspiraţie modelul sovietic, raţiunea acesteia fiind atât politico-ideologică, înlocuirea vechii administraţii şi exercitarea unui control sporit, cât şi economică, împărţirea teritorială fiind necesară realizării colectivizării sau planificării. Modificarea din 1950 a presupus introducerea pentru prima dată de structuri noi, diferite de caracteristicile teritoriale şi istorice tradiţionale ale statului, copie a unităţilor administrativ-teritoriale existente pe teritoriul U.R.S.S., respectiv regiunile şi raioanele. Astfel de reforme administrative au existat în (Polonia – 1946; Bulgaria – 1947; Ungaria, Cehoslovacia şi Albania – 1949; România şi Iugoslavia – 1950).

Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanţării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naţionaliste ale regimului de la Bucureşti. Însă dincolo de aceste considerente, putem identifica un substrat politic, şi anume înlocuirea celor numiţi în funcţii în timpul perioadei dejiste, aspect definitoriu pentru primii ani ai regimului Ceauşescu. 

Cronologic, necesitatea unei redefiniri teritoriale a României este discutată la Conferinţa Naţională a PCR (6-8 decembrie 1967), o dată cu propunerile avansate deComisia Centrală de partid şi de stat privind organizarea judeţelor şi municipiilor. Documentul care a stat la baza acţiunii din 1968, intitulat Principiile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale, a fost definitivat şi adoptat în cadrul Plenarei CC al PCR din data de 14 ianuarie 1968. Principalele puncte de la care pornea preconizata reorganizare erau:
„a) apropierea conducerii centrale de unităţile administrativ-teritoriale de bază
b) crearea de unităţi administrativ-teritoriale care să permită rezolvarea operativă şi competentă a problemelor, să contribuie la dezvoltarea armonioasă, din punct de vedere economic, social, cultural şi edilitar-gospodăresc, a localităţilor, să dispună de posibilităţi de comunicaţie cât mai eficace cu centrele administrative.
c) întărirea comunelor ca unităţi administrative puternice, capabile să valorifice mai bine posibilităţile locuitorilor din mediul rural pentru dezvoltarea diferitelor activităţi industriale, agricole, comerciale, meşteşugăreşti, social-culturale, să înlesnească ridicarea nivelului de civilizaţie şi apropierea condiţiilor de viaţă ale populaţiei de la sate cu cele de la oraşe;
d) eliminarea verigilor intermediare inutile, a paralelismelor în atribuţiile organelor locale, în scopul participării tot mai largi a maselor la activitatea de stat şi obştească”.

O dată cu apariţia Legii 2/1968 se revine la organizarea administrativ tradiţională, regiunile şi raioanele fiind înlocuite. Conform reglementărilor, România cuprindea 39 de judeţe, 2706 comune, 47 (inclusiv Bucureşti şi Constanţa) de municipii şi 189 de oraşe.

Pe parcursul regimului Ceauşescu cele mai stabile unităţi administrative rămân judeţele (există o singură reorganizare în 1981 când apar Judeţele Giurgiu, Ialomiţă şi Călăraşi prin reorganizarea judeţelor Ialomiţa şi Ilfov), cele mai fluctuante fiind comunele, afectate în mod direct de procesul de sistematizare.

Mai trebuie subliniat faptul că centralizarea reprezintă caracteristica dominantă a reformei din 1968, România fiind singura ţară din fostul bloc sovietic care, după prăbuşirea regimului comunist, nu a cunoscut o reformă administrativă menită să corecteze o serie de disfuncţionalităţi apărute sau să actualizeze anumite realităţi. Până în prezent Legea nr. 2/1968 a cunoscut aproximativ 200 de modificări, aproape toate după 1989. 

Referințe bibliografice

  • Mircea Preda, Actuala organizare administrativ-teritorială a României este oare perimată?, Buletin de informare legislativă, nr. 4/2007, accesat onlinehttp://www.clr.ro/eBuletin/4_2007/Buletin_4_2007.pdf, (12 februarie 2013).
  • „Decretul nr. 12/1956 din 4 ianuarie 1956 cu privire la modificarea Legii nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române”, în Colecţiune de legi şi regulamente, Bucureşti, 1956.
  • Dănuţ Radu Săgeată, Modele de regionare politico-administrativă, Bucureşti, Editura Top Form, 2004.
  • „Principiile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale” , în Scânteia, nr. 7546 din 7 decembrie 1968.
  • Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economica a teritoriului Republicii Populare Române.
  • Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România.

Documente de arhivă 
Stenograma Şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din ziua de 12 februarie 1968, şedinţă în care se discută numirea de prim-secretari ai comitetelor judeţene de partid şi preşedinţi ai consiliilor populare în unităţile administrative nou înfiinţate. Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 20/1968, ff. 5-6.

Text redatat de Florin S. Soare.

LEGE nr.2 / 1968
pdf descarcă document (PDF)