În anii ’50 elita românească a fost ținta predilectă a terorii instrumentate politic de partidul comunist. Exproprierile, naționalizările, internările cu domiciliu obligatoriu, confiscările sau evacuările forțate au fost doar câteva dintre măsurile menite să distrugă o mentalitate, un mod de viață. În răspuns, membrii fostei elite au încercat să se apere menținând legături între ei, vizitându-se și discutând literatură. Însă, în opinia partidului comunist, orice adunare nu avea decît intenții complotiste și contra-revoluționare. Astfel, în 1950, Petru Manoliu și prietenii săi sunt arestați sub acuzația de complot și atentat la viața lui Gheorghiu Dej. În plus, la proces va atârna greu și audiția posturilor de radio Vocea Americii, BBC sau Radio Paris.

Același scenariu va fi folosit în mod curent în toate procesele intentate intelectualilor, fie că se numeau Alice Voinescu, Ion Caraion, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Vasile Voiculescu, Ion D. Sîrbu sau Ion Negoițescu. Aceleași acuzații li se vor aduce și membrilor lotului Noica Pillat.

Procesul penal debutează pe 24 februarie 1960 reunind în boxa acuzaților persoane care se vedeau pentru prima dată. În ciuda acuzațiilor procurorului, inculpații aveau foarte puține elemente în comun, ba cele mai multe erau chiar contradictorii. Unii fuseseră antilegionari, precum Alexandru Paleologu sau Dinu Pillat, alții dimpotrivă, membri marcanți ai Legiunii ca Marietta Sadova sau Constantin Noica sau doar membri activi ca Sandu Lăzărescu sau Vlad Aurelian.

În documentele oficiale lotul va căpăta numele de „procesul intelectualilor mistico-legionari”, fără ca autoritățile să sesizeze și paradoxul prezenței celor doi evrei incluși în lot, Nicu Steinhardt și Beatrice Strelisker.

Un alt paradox al acestui proces l-a reprezentat ipocrizia regimului comunist care în 1956 se folosește de serviciile Mariettei Sadova pe lângă Emil Cioran sau Mircea Eliade, la indicațiile precise ale Constanței Crăicun, pentru ca  în 1959 să o acuze de „trecere clandestină a cărților unor autori legionari”. Explicația istorică constă în modificarea climatului politic general. Dezghețul ideologic din 1955 a fost înlocuit cu teroarea brutală de după revolta maghiarilor din 1956, iar prin teroare accentuată după retragerea trupelor sovietice din 1958, Gheorghiu Dej încerca să demonstreze capacitatea sa de a se menține la putere. Începând cu 1957 tot mai mulți intelectuali sunt arestați, iar apogeul îl reprezintă lotul Noica Pillat.

Primul arestat al grupului a fost Constantin Noica, pe 11 decembrie 1958, după ce trăise aproape un deceniu în domiciliu obligatoriu la Câmpulung. Ultimul inculpat va fi Nicu Steinhardt, arestat pe 4 ianuarie 1960. Între timp vor mai fi supuși interogatoriilor Iacob Noica (15 dec. 1958), Sergiu Al-George (19 dec. 1958), Anca Ionescu (10 ian.), Dinu Pillat (25/26 mar.), Ion Mitucă (23 iul.), Sandu Lăzărescu (28 aug.), Barbu Slătineanu, Sanda Simina Mironescu (Mezincescu), Al. Paleologu, Nicolae Radian, Emanoil Vidrașcu (toți arestați pe 8 sept.), Arșavir Acterian, Vladimir Streinu (12 sept.), Florian Gheorghe (15 sept.), Theodor Enescu (16 sept.), Vlad Aurelian (22 sept.), Mihai Rădulescu (23 sept.), Păstorel Teodoreanu (3 oct.), Marietta Sadova (15 oct.), Dinu Ranetti și Nicolae Răileanu (12 nov.). La un an de la arestarea lui Constantin Noica încă erau arestați membrii grupului său: Remus Niculescu (12 dec. 1959), Beatrice Strelisker (15 dec.). Doi dintre anchetați, Mihai Rădulescu și Barbu Slătineanu nu vor supraviețui până la proces.

Pe lângă cei 25 de arestați, numeroase alte personalități vor gravita în jurul acestei anchete. Unii vor ispăși pedepse sub acuzații similare, ca Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Ion Negoițescu, Paul Dimitriu, iar alții, vor evita închisoarea miraculos și arbitrar ca Mihail Șora, H. H. Stahl, Zigu Ornea, Sanda Stolojan sau Șerban Cioculescu. În aceste condiții este cu atât mai elocventă declarația procurorului cazului: „noi am ales oamenii, nu faptele! Că dacă erau faptele, erau peste 100 de inculpați în această boxă!”

Deși erau inculpați 25 de oameni, justiția comunistă are nevoie doar de trei zile pentru a pronunța sentința penală. La 1 martie 1960 cei doi intelectuali desemnați șefi de lot, Constantin Noica și Dinu Pillat sunt condamnați la 25 de ani de muncă silnică. În continuare Alexandru Paleologu va fi condamnat la 14 ani de muncă silnică, Nicu Steinhardt va primi 12 ani muncă silnică. Cele mai mici pedeapse vor fi de 6 ani închisoare corecțională pentru Anca Ionescu, Sanda Mezincescu și Păstorel Teodoreanu. De asemenea, fiecărui inculpat i se va confisca total averea și va fi supus degradării civice.

Deși au fost mai mulți scriitori condamnați în acest lot, memorialistul grupului a rămas Nicu Steinhardt cu Jurnalul fericirii, lucrare cu o carieră impresionantă după 1990, tradusă în mai multe limbi străine. În ultimii ani, sub coordonarea lui George Ardeleanu, editura Polirom editează critic și integral opera lui Nicu Steinhardt, o variantă semi-inedită a Jurnalului fericirii fiind nominalizată pentru ediția anului la premiile României Literare în 2012.

O altă revelație literară s-a dovedit a fi romanul lui Dinu Pillat, Așteptând ceasul de apoi, lucrare pentru care autorul a fost anchetat cu brutalitate, reproșându-i-se ficțiunea literară drept realitate biografică. După arderea unei versiuni de către Securitate, singura copie a romanului a dispărut din dosar, fiind miraculos identificată 50 de ani mai târziu. În 2010 editura Humanitas a publicat romanul pentru care Dinu Pillat ispășise 5 ani din cei 25 de detenție. După experiența penitenciară, Dinu Pillat, de teamă să nu-și târască prietenii în alte anchete, nu a mai scris niciodată literatură.

Text redactat de Clara Mareș

Referințe bibliografice
Stelian Tănase, Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat, Humanitas, 1997, ed a II-a Humanitas, 2003. 
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Polirom, 2008.
Prigoana. Documente ale procesului Noica, Pillat, Lazarescu, Acterian, Streinu, Paleologu, Steinhardt, Enescu si alții, editura Vremea, 2010.