Noaptea a trecut greu pentru bătrânul poet, nevoit să asiste la percheziționarea cu migală a întregii sale locuințe. Ofițerii de securitate nu s-au grăbit, îndeplinindu-și cu răbdare misiunea. Nu aveau să o termine decât spre dimineață. Abia atunci, Vasile Voiculescu avea să fie dus în arestul Ministerului de Interne. Îl așteptau patru ani de detenție. Un infern care i-a grăbit sfârșitul.
Povestea noastră e un episod al unei istorii despre care se ştiu destul de puţine – aceea a „Rugului Aprins”. O istorie care a sfârşit în nenorocire şi arbitrar. O istorie absurdă petrecută în anii obsedantului deceniu ce a urmat instaurării comunismului în România. Povestea are mai multe începuturi. Asemenea acelor întâmplări tainice și pline de mistere.
Cel mai îndepărtat poate fi plasat în 1929, când Alexandru Teodorescu – cel care avea să înfiinţeze şi să se animeze peste ani grupul „Rugul Aprins” – pleca într-o călătorie inițiatică la Muntele Athos, despre care acesta avea să afirme ulterior că l-a schimbat profund.
Un alt „început” al poveștii noastre are loc în anii celui de-al Doilea Război Mondial, la Odessa, unde trupele româno-germane aflate în ofensivă îl eliberau dintr-un lagăr pe mitropolitul Nicolae al Rostovului și pe duhovnicul său, călugărul Ivan Culighin. Peste doar doi ani, monahul Ivan se retrăgea în România, odată cu contraofensiva sovietică, găsindu-și adăpost la mănăstirea Cernica, iar uneori chiar la mănăstirea Antim, ambele din București. Cu el, Ivan Culighin aducea două manuscrise – Pelerinul Rus şi Sbornicul –, şi o icoană, despre care se spunea că e făcătoare de minuni – o icoană a „Rugului aprins”.
Un al treilea început are loc în anii postbelici, când același Alexandru Teodorescu – poet și gazetar care a semnat cu pseudonimul Sandu Tudor, îl întâlnește în chilia sa de la mănăstirea Antim pe monahul Ivan Culighin. Ulterior, Sandu Tudor a inițiat o serie de întâlniri periodice în biblioteca mănăstirii Antim. Grupul care s-a format treptat la Antim a fost chiar înregistrat în 1946 ca asociație cu caracter cultural, sub denumirea de „Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Grupul de la Antim, care a activat legal până în 1948, era compus din mai mulți intelectuali laici (Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Alexandru Elian, Paul Sterian, Ion Marin Sadoveanu) și din monahi (Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Andrei Scrima, Vasile Vasilachi).
În 1948, asociația „Rugul Aprins al Maicii Domnului” a fost scoasă în afara legii, iar întâlnirile de la Antim au fost suspendate. Pentru o vreme, acestea au continuat, însă într-un soi de clandestinitate. Ușor-ușor însă, grupul de la Antim avea să se risipească. Ivan Culighin a fost arestat în 1947 și condamnat la muncă silnică pe viață în Uniunea Sovietică. În anii 1948-1949, mai mulți monahi de la Antim s-au retras la alte mănăstiri și schituri din țară. În fine, în 1950, inițiatorul Sandu Tudor a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare. După ispășirea unei părți a pedepsei, în 1952, Sandu Tudor a fost eliberat. Devenise călugăr încă din 1948, la Antim, unde primise numele de Agaton. După eliberare s-a retras la schitul Crasna (jud. Gorj), unde a fost hirotonit preot (ieromonah). Din 1955 îl regăsim la schitul Rarău, după ce fusese înălţat la treapta de ieroschimonah, sub numele de Daniil, procesiune ce avusese loc la mănăstirea Neamţ.
Urgia nu se sfârșise însă. Avea să revină la zece ani de la desființarea asociației „Rugului Aprins”. Ceea ce ne readuce în 1958, la începutul anului – moment care poate fi considerat și un alt început al poveștii noastre. În data de 25 februarie 1958, Adrian Făgețeanu era arestat la Suceava. Monah și fost membru al grupului de la Antim, Adrian Făgețeanu avea un trecut care îi interesa pe comuniști. Îi interesa îndeosebi implicarea sa în pregătirea rebeliunii legionare din 1941. Supus unor interogatorii dure, bătut și torturat, Făgețeanu a sfârșit prin a declara apartenența lui Sandu Tudor la mișcarea legionară.
O mărturie care le era de ajuns anchetatorilor pentru a condamna „Rugul Aprins” ca asociație subversivă și contrarevoluționară. În realitate, supravegherea de către Securitate a membrilor fostului grup de la Antim nu încetase niciun moment. Mărturia lui Făgeţeanu avea să constituie însă pretextul perfect pentru declanşarea urgiei. În vara aceluiași an au început arestările. În 14 iunie au fost arestați cei mai mulți dintre „suspecți”: Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor), Benedict Ghiuș, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru Mironescu, Gheorghe Vasâi și Șerban Mironescu. Au urmat și alte arestări: Nicoale Rădulescu și Dan Grigore Pistol (29 iulie), Vasile Voiculescu și Gheorghe Dabija (5 august), Dumitru Stăniloaie (4 septembrie) și Emanoil Mihăilescu (18 septembrie).
Procesul lotului „Rugul Aprins” a început la 29 octombrie 1958, la Tribunalul Militar al regiunii a II-a din București. În cauză erau inculpate 16 persoane. Sentința a fost pronunțată în data de 8 noiembrie 1958, și învinuia lotul de „uneltire contra ordinii sociale și crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare”. „Rugul Aprins” era considerat ca fiind „o organizație subversivă unde s-au ținut mai multe ședințe cu caracter conspirativ, [care] a atras o serie de elemente reacționare din rândul studenților și i-au instigat la acțiuni contrarevoluționare împotriva orânduirii de stat democratice din RPR”.
Toţi cei 16 inculpaţi în cauză au fost condamnaţi la închisoare. Alexandru Teodorescu a primit cea mai aspră pedeapsă: 25 de ani de muncă silnică. A fost încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție în noiembrie 1962. Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963).
Bibliografie
Marius Oprea, Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu şi taina Rugului Aprins, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.
Andre Scrima, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.
Text redactat de Ștefan Bosomitu
