Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Konrad Adenauer (KAS), în colaborare cu Biblioteca Națională a României, organizează marți, 13 decembrie 2016, de la orele 15:30, dezbaterea Dictatura comunistă și drepturile individuale. Învățături din perspectivă democratică. Manifestarea este prilejuită de găzduirea în sălile expoziționale ale Bibliotecii Naționale (Pergament, Scriptorium, Papirus – parter, aripa Dâmboviţa) a expoziției foto-documentare Comunismul în România.
La eveniment vor lua cuvântul ES Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei la București, Prof. Dr. Virgiliu Țârău, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Octavian Gordon, Director al Bibliotecii Naționale a României, şi Radu Preda, Președinte executiv IICCMER (moderator). Limbile dezbaterii: română și germană. Este asigurată traducerea simultană.
Despre expoziţia Comunismul în România
Organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Konrad Adenauer (KAS) în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, expoziţia este deschisă publicului larg de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00. Acest demers expoziţional este primul de acest fel în România, însumând peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.
Într-o primă etapă a proiectului, demarată în luna mai a acestui an, expoziţia a propus vizitatorilor o privire asupra fenomenului represiunii şi rezistenței anti-comuniste, punând ulterior la dispoziţia acestora şi alte secţiuni legate de perioada totalitară. Astfel, expoziția permanentă a unui viitor Muzeu al Crimelor Comunismului, vernisată pe 2 noiembrie 2016 la Ateneul Român, acoperă teme precum: ideologia comunistă, cucerirea puterii în România, Securitatea ca instrument al Partidului Comunist, țărănimea și colectivizarea, politicile demografice, politica externă, viața cotidiană, evenimentele din decembrie 1989.
Pe durata expoziţiei urmează să fie organizate dezbateri şi lansări de carte circumscrise nevoii de cunoaştere a trecutului recent, atât prin prisma mărturiilor martorilor istoriei, cât şi prin dialogul dintre generaţii.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@www.iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.