Volumul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalităţii de Elis Pleşa a fost publicat la editura Cetatea de Scaun, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
„În România comunistă, cultul personalităţii s-a manifestat încă din perioada de început, luând o formă bine conturată în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, al cărui cult s-a dezvoltat progresiv, îndeosebi după eliminarea Anei Pauker de la conducerea partidului (…) În ultimii ani de guvernare, când Gheorghiu-Dej nu a mai avut practic niciun rival la conducerea partidului, cultul personalităţii s-a putut dezvolta fără a mai cunoaşte vreo piedică. Conform presei şi conducerii partidului şi statului, personalitatea lui Gheorghiu-Dej reunea toate calităţile poporului („cel mai iubit fiu al poporului”, „portavocea” acestuia, „cel mai bun exponent al gândurilor, năzuinţelor şi intereselor poporului nostru” etc.). Aceste ultime formule laudative, împreună cu organizarea unor mitinguri pe stadioane, au premers cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, care avea să cunoască însă forme mult exacerbate în comparaţie cu acelea ale predecesorului său”. (Elis Pleşa)
Prof. univ. dr. Vladimir Tismăneanu, despre Volumul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalităţii: „Scriu aceste rânduri convins că avem de-a face cu o carte excepţională: ca analiză conceptuală, ca documentare de arhivă, ca perspectivă istoriografică. Eu unul am citit-o cu maxim interes şi, sunt sigur, aşa o vor citi şi toţi cei care vor să înţeleagă dinamica luptelor politice secrete, dar, vai, cât de reale, din România sovietizată. Elis Pleşa nu doreşte să scrie un rechizitoriu, deşi crimele legate de Dej ar merita şi aşa ceva. Ea este o istorică autentică, scrie fără patimi partizane. Se străduie să scruteze mecanismele cultului lui Dej, fundamentele ideocraţiei comuniste din România. Mă bucur să o spun, este o reuşită admirabilă! (…) Avem aici o mină de aur a analizei istoriografice în cea mai elegantă şi persuasivă formă. Elis Pleşa nu ne oferă doar analiza cultului personalităţii lui Gheorghiu-Dej, ci, mai mult, o biografie politică fascinantă, cu detaliile care întregesc un tablou terifiant”.
Prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău: „Lucrarea a fost elaborată după regulile artei, comensurând toate elementele unei întreprinderi monografice, oferind măsura unui istoric deja format, capabil să formuleze interpretări consistente în raport cu un evantai de surse istorice diverse (…) am preţuit în lectura textului felul în care Elis Plesa a ştiut să armonizeze informaţiile originale prelevate din arhive cu interpretările istoriografiei cu privire la subiectul studiat, într-un armonios şi corect sistem de note infrapaginale, în care acurateţea citării a fost dublată de ample comentarii critice, de natură nu doar să lămurească situaţiile discutate, ci să şi deschidă alte orizonturi, biografice sau procesuale, care întregesc tabloul unui amplu şi solid şantier de cercetare”.
Volumul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalităţii poate fi comandat online aici.
Anul acesta au mai apărut cu sprijinul IICCMER volumele Destin în bătaia vântului. Jurnal de Evghenia Ghinzburg, Identităţi sociale, culturale, etnice şi religioase în comunism (coord. Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu) şi Paul Goma și exilul etern (coord. Liliana Corobca).