Volumul Sheilei Fitzpatrick, Stalinismul de fiecare zi, publicat la Editura Corint, oferă cititorilor o paletă întreagă de imagini ale realității sovietice, cuprinzând banalul, promiscuitatea, bucuria, dar și tragismul epocii.

Cartea a fost publicată sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, fiind una dintre câștigătoarele primei ediții a Concursului de Manuscrise organizat de IICCMER.

Sheila Fitzpatrick este specializată în studiul vieţii sociale din fosta Uniune Sovietică. Volumul „Stalinismul de fiecare zi” cuprinde descrieri şi analize asupra vieţii cotidiene din Rusia stalinistă, arătând disproporţia dintre promisiunile politice şi realitatea vremii. Sărăcia, supraaglomerarea unor zone citadine, birocraţia absurdă, dublată de sentimentul de nesiguranţă permanentă alcătuiesc tabloul general al lumii sovietice, văzută prin ochiul istoricului Sheila Fitzpatrick.

„Este o foarte bună monografie; superb scrisă, clar organizată și bine documentată. Relatarea autoarei Sheila Fitzpatrick despre viața cotidiană în Rusia sovietică a anilor 1930 poate fi citită de cei interesați nu doar de perioada stalinistă, ci în general de istoria secolului al XX-lea.” (Chris Ward, The Russian Review).

Volumul Stalinismul de fiecare zi poate fi comandat online aici.

Anul acesta au mai apărut cu sprijinul IICCMER volumele Destin în bătaia vântului. Jurnal de Evghenia GhinzburgIdentităţi sociale, culturale, etnice şi religioase în comunism (coord. Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu), Paul Goma și exilul etern (coord. Liliana Corobca) şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cultul personalităţii de Elis Pleşa. Se află în curs de apariţie la Editura Cetatea de Scaun volumul Nicolae Ceauşescu. Omul şi cultul de Manuela Marin.