În perioada 20 – 22 iunie 2016, Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, alături de partenera sa, doamna Daniela Schadt, se află într-o vizită de stat în România. Oficialul german s-a întâlnit luni cu Preşedintele Klaus Iohannis şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş.

Astăzi, 21 iunie, începând cu ora 9.30, Preşedintele german a susținut la Biblioteca Națională a României conferința cu tema: „Europa. Pasiune pentru rațiune“. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Noua Europă şi de Ambasada Germaniei la Bucureşti, discuţia fiind moderată de scriitorul Andrei Pleşu. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a fost reprezentat la eveniment de către preşedintele executiv, dl Radu Preda, care a formulat una dintre cele două întrebări adresate Preşedintelui Germaniei.

În timpul vizitei sale de la Sibiu, preşedintele Gauck va vizita, împreună cu preşedintele Iohannis, biserica fortificată din Cisnădie. De asemenea, Preşedintele Germaniei va purta discuţii şi cu reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România şi va vizita Primăria Sibiului, Liceul Bruckenthal şi Biserica Evanghelică.