Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc  (IICCMER) organizează în perioada 22-25 iunie 2016, la Râmnicu Sărat, Conferința internațională Histories (Un)Spoken. Survival and Social-Professional Integration Strategies in Communist Political Prisoners’ Families in Central and Eastern Europe in the ’50s and ’60s.

Conferința este organizată în cadrul proiectului de cercetare Strategii de supraviețuire și de integrare socio-profesională în familiile foștilor deținuți politici în primele două decenii ale regimului comunist, finanțat prin grantul de cercetare nr. PN-II-RU-TE-2014-4-0090, UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) în cadrul programului Tinere Echipe și beneficiază de sprijinul Primăriei din Râmnicu Sărat.

Deschiderea evenimentului a avut loc pe 23 iunie 2016 la Primăria din Râmnicu Sărat.

Participanții sunt cadre universitare, cercetători și doctoranzi de la universități, institute de cercetare și muzee din țară și străinătate:

din România: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”; Universitatea „Babeș-Bolyai”  din Cluj-Napoca; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității; Facultatea de Arhitectură, Universitatea „Spiru Haret”, București; Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale, Universitatea din București; Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău; Centrul de Studii Identitare și de Memorie, București.

din străinătate: Universitatea „McGill”, Montreal, Canada; Academia de Științe Maghiară, Budapesta, Ungaria; Institutul Memoriei Naționale, Filiala Białystok, Polonia; Institutul de Șțiințe Sociale Aplicate, Universitatea din Varșovia; History Meeting House, Varșovia, Polonia; Universitatea „Maria Curie-Sklodowska”, Lublin, Polonia; Centrul pentru Studii Interdisciplinare în Societate și Cultură, Universitatea „Concordia”, Montreal, Canada; Universitatea de Agricultură, Cracovia, Polonia; Universitatea „Nicolaus Copernicus”, Toruń, Polonia; Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău; Universitatea „Goce Delchev”, Shtip, Macedonia; Colegiul de Științe Umaniste, Szczecin, Polonia; Institutul Estonian pentru Memorie Istorică, Tallinn, Estonia; Universitatea din Vilnius; Centrul de Cercetări privind Genocidul și Rezistența  din Lituania; Institutul de Istorie al Universității „Adam Mickiewicz” din Poznań, Polonia; Universitatea din Bologna, Italia; Universitatea din Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.

Programul conferinţei poate fi descărcat aici.

Pentru detalii despre eveniment, vă rugăm să contactaţi:

Cercet. dr. Cosmin Budeancă (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), tel.: 0728 040 876.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.