Primul secol românesc (1918-2018) reprezintă nu doar o listă de reușite, îndelung sperate de generațiile anterioare și pentru care nu au ezitat să își dea viața, dar și o seamă de drame și neîmpliniri. Este suficient să ne gândim că din o sută de ani, peste jumătate s-au consumat în regimuri autoritare și dictaturi.

Regimul totalitar comunist a costat viețile unor oameni care ar fi avut dreptul la un destin istoric și personal mai bun. Din cele peste o sută de milioane de victime în întreaga lume, dominația comunistă a sacrificat la noi nenumărați deținuți politici, în România sau în lagărele sovietice, deportați, executați sumar, excluși social, goniți în exil sau vânduți pentru valută.

A mai costat normalitatea miilor de copii care au ajuns în “grija” statului comunist, așa cum a costat și viețile unui număr necunoscut de mame care au murit în același timp cu pruncii lor nenăscuți. În fine, același regim avea să umple Dunărea de sânge și cimitirile sârbești cu parcele dedicate anonimilor împușcați pentru că au dorit să părăsească, nerecunoscători, “paradisul”.

Iată suficiente motive pentru care bucuria unității trebuie secondată de datoria memoriei față de cei care, altfel decât noi, ar fi meritat să aibă o viață mai bună.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@www.iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.