Bucureşti, 05 noiembrie 2018. Luni, 05 noiembrie, a murit Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani închisoare, în urma sesizării penale efectuate de IICCMER. Acesta îşi efectua pedeapsa în Penitenciarul Rahova.
Alexandru Vişinescu a fost condamnat pe 24 iulie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare. În rechizitoriu, procurorii Curţii de Apel au arătat că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora.
În aprilie 2013, IICCMER anunţa că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor pe durata exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964, printre care şi lt.-col. (r) Alexandru Vişinescu.
Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de lt.-col. (r) Alexandru Vişinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, acesta fiind acuzat că a supus colectivitatea deţinuţilor politici din Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratamente de natură să conducă la distrugerea fizică a acestora.
Lt.-col. (r) Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014 sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii.
Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. De la înfiinţarea sa în 2005 şi până în prezent, IICCMER a depus :
- 35 de sesizări penale privind autorii responsabili din punct de vedere administrativ şi moral ai unor crime. (vezi aici LISTA).
- două denunţuri cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în cămine spital sau în spitale pentru copii neuropsihici cronici. (vezi aici ).
- investigaţii arheologice (vezi aici DETALII).
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@www.iiccmer.ro
***
Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.
Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: https://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.